Vladimir Țurcan cere în instanță anularea hotărârii prin care a fost destituit din funcția de președinte al CC
Judecătorul Vladimir Țurcan cere anularea hotărârii Curții Constituționale (CC) prin care a fost destituit din funcția de președinte al instituției și aleasă Domnica Manole. Acesta a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, specializat în materie de contencios administrativ, o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu CC.
Judecătoria Chișinău transmite luni, 22 iunie, că, prin dispoziția vicepreședintelui Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, nr. 4 din 19 iunie 2020, în temeiul art. 46 alin. 1) Cod de procedură civilă și a prevederilor Regulamentului privind modul de constituire a completelor de judecată și schimbarea membrilor acestora, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 111 din 05.02.2013, s-a dispus examinarea cauzei de către un complet format din trei judecători, specializați în materie de contencios administrativ: Viorica Dodon, Tatiana Avasiloaie și Alexei Paniș.
La 19 mai, CC a declarat inadmisibilă cererea judecătorului Vladimir Țurcan privind revizuirea Hotărârilor Curții Constituționale nr. AG-4 cu privire la destituirea sa din funcția de președinte al Curții Constituționale și nr. AG-5 privind alegerea președintelui Curții Constituționale din 23 aprilie 2020.
La 23 aprilie, Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de președinte al CC, în locul lui fiind aleasă Domnica Manole.