Vladimir Moscalciuc, alias Machena, trimis în judecată pentru comandarea asasinării unei autorități criminale
Reprezentanții Procuraturii Generale au emis miercuri, 31 martie, o notă informativă prin care anunță că Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată dosarului de învinuire a liderului organizaţiei criminale Vladimir Moscalciuc, alias „Machena” pentru comandarea și organizarea asasinării, în 2008, a unei autorități criminale rivale.
Potrivit PG, omorul a avut loc într-un penitenciar cu regim închis din țară, cu atragerea în calitate de executori a membrilor grupării criminale din acelaşi penitenciar. În urma loviturilor aplicate cu obiecte dure, în regiuni vitale ale corpului, victima a decedat la locul faptei. Ulterior, executorii au transportat corpul neînsuflețit la un alt etaj al penitenciarului, pentru a ascunde urmele faptei infracționale. Pentru cele comise, învinuitul le promisese executorilor privilegii, precum şi avansarea în poziționarea ierarhică în cadrul organizaţiei criminale conduse de el.
Această cauză penală a fost reluată în contextul obţinerii recente a unor informaţii relevante cauzei, în cadrul dosarului penal investigat în privinţa organizaţiei criminale „Machena.”
Ca motiv al crimei comise, a servit dorinţa de fortificare a poziţiei organizaţiei criminale conduse de el în coraport cu alte organizaţii criminale, precum şi să tăinuiască unele informaţii relevante altor infracțiuni similare.
Dacă va fi găsit vinovat de comandarea și organizarea comiterii cu premeditare a omorului de două sau mai multe persoane, cu deosebită cruzime învinuitul riscă pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.
Inculpatul, la moment, se află în detenție pentru crearea şi conducerea organizaţiei criminale, precum şi pentru infracţiuni de şantaj şi pregătire de omor.
Anterior procurorii i-au trimis în judecată și pe cei cinci executori ai crimei investigate, care au fost condamnați la pedepse cu închisoarea pentru un termen de 13 ani.
La 24 februarie, Vladimir Moscalciuc, alias Machena, care are statutul de „hoț în lege”, a fost transferat din Penitenciarul nr. 15 de la Cricova în izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA).
În Penitenciarul nr. 15 de la Cricova își ispășea pedeapsa și așa numitul „hoț în lege” Vladimir Moscalciuc, în interesul căruia directorul adjunct al ANP Serghei Demcenco ar fi comis abuz de serviciu. Machena este liderul organizației criminale cu același nume, grupare din care fac parte numeroși actuali și foști deținuți, toți supunându-se lui Moscalciuc.