Vladimir Andronachi cere încetarea procesului pe numele lui. „Mai multe erori au fost admise” vs. „Nu vedem mari șanse de izbândă a acestei cereri de încetare”
Avocații lui Vladimir Andronachi, învinuit de escrocherie într-un dosar legat de frauda bancară, au depus o cerere de încetare a procesului de judecată împotriva clientului lor.
Astfel, mai multe ședințe de judecată au fost anulate, iar solicitarea va fi examinată în cadrul ședinței planificate pentru data de 3 mai, a declarat Octavian Iachimovschi, procuror-șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție (PA), în cadrul Podcast ZdCe, de la Ziarul de Gardă.
„Au fost planificate mai multe ședințe de judecată, însă apărătorii au intervenit cu o cerere de încetare a procesului. Acele ședințe, care trebuiau să aibă loc în luna martie au fost anulate și stabilită o ședință pentru data de 3 mai, la care urmează să se examinez această cerere de încetare. Nu vedem mari șanse de izbândă a acestei cereri de încetare, dar totuși mi se pare că două sau trei ședințe au fost amânate, ședințe în care puteau fi cercetate probe și să meargă mai înainte. De aceea, e destul de greu să spunem când va fi o sentință în acest proces de judecată”, a spus Octavian Iachimovschi.
El a mai adăugat că dintre toate dosarele referitoare la frauda bancară, care au fost trimise în judecată, cel în privința lui Vladimir Andronachi ar fi „cel mai simplu”.
Vladimir Moșneaga, avocatul lui Vladimir Andronachi, a confirmat pentru ZdG faptul că a depus o cerere de încetare a procesului. Potrivit lui, s-au admis „multiple erori procesuale”.
„Mai multe erori au fost admise. Și la faza de urmărire penală, la pornire. Au fost mai multe încălcări care, conform Codului de procedură penală, duc la încetarea procesului penal. Așa e în viziunea noastră, a părții apărării. Cererea este foarte voluminoasă, mai multe încălcări au fost admise, la diferite etape ale procesului și mai multe la etapa de urmărire penală”, a spus avocatul.
Ultima ședință în dosarul pe numele lui Vladimir Andronachi a avut loc pe 29 februarie 2024, fiind întreruptă „pentru deliberare și pronunțare la cerere părții apărării”, după cum se arată pe portalul instanețelor de judecată. Următoarea este planificată pentru data de 3 mai.
Dosarul lui Vladimir Andronachi a ajuns în instanța de judecată din martie 2023. Dosarul este examinat în ședințe închise, după ce la 19 mai 2023, judecătorul de caz, Gheorghe Bălan, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus acest lucru, la cererea părții apărării, deoarece ,,eventuale reportaje și/sau emisiuni legate de prezentul proces judiciar riscă să-i afecteze emoțional familia inculpatului” și pentru că unele probe ar constitui secrete bancare și de stat.
La 11 august 2023, Andronachi a fost eliberat din arest la domiciliu, sub „garanția personală” a patru persoane – doi primari, o fostă directoare de liceu și un arhimandrit, care au depus 22 de mii de lei pentru a „garanta” că fostul deputat, apropiat al oligarhului Vladimir Plahotniuc, nu va fugi din R. Moldova și nu va comite noi infracțiuni.
Procurorii îl acuză pe Andronachi de săvârșirea infracțiunii „escrocherie în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale”, precum și de „spălare de bani în proporții deosebit de mari, la fel, în interesul unei organizații criminale”. Acestuia i se incriminează prejudicii de 26 de milioane de lei, fiindu-i aplicate și sechestre pe bunuri imobile, cote-părți în capitalul social al unor companii și mijloace bănești, în valoare egală cu suma prejudiciului.
Sub garanție personală a fost eliberat din arest și un alt inculpat în acest dosar, Anatolie Blonschi, omul de încredere al lui Vladimir Andronachi, care a gestionat mai multe afaceri ale fostului deputat democrat. El a fost anunțat în căutare, iar la 9 ianuarie 2024 s-a predat autorităților moldovene.
După ce a petrecut 7 zile în Penitenciarul nr. 13, Blonschi a fost „salvat” după modelul în care Andronachi a scăpat de arest la domiciliu, de către trei „garanți” care s-au oferit să plătească 12 mii de lei pentru eliberarea lui. Instanța a vrut mai mulți bani, așa că a cerut de la unul dintre „garanți” încă 11 mii de lei, eliberarea lui Blonschi costând în total 23 de mii de lei.