Trei bărbați din Ialoveni și Orhei, reținuți pentru șantajarea unui om de afaceri cu peste 4,5 milioane de lei
Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) anunță reținerea a trei persoane pentru șantajarea unui om de afaceri cu peste 4 500 000 de lei, începând din aprilie 2023.
Potrivit oamenilor legii, totul a început la sfârșitul anului 2020, atunci când omul de afaceri din Chișinău a primit o ofertă de cumpărare a unui imobil cu mai multe niveluri folosit ca și complex de agrement dintr-un sat din Orhei. Ofertantul era însuși cumătrul omului de afaceri. Omul de afaceri a fost de acord și a încheiat tranzacția.
Cumătrul-vânzător s-a răzgândit cu privire la costul imobilului deja vândut
După ce i-a vândut imobilul în martie 2021 cu peste 1 600 000 lei, în august cumătrul a pretins că omul de afaceri i-ar datora bani și că ar deține o cotă parte a imobilului, așa cum a investit în unele construcții ale acestuia anterior. Potrivit PCCOCS, cumătrul cu vârsta de 40 de ani și-a înaintat pretențiile în contextul în care omul de afaceri deja vânduse imobilul cumpărat altei persoane identificate de către acesta și primul proprietar al imobilului, la un preț avantajos.
Cumpărătorul – amenințat cu declanșarea grenadei și incendierea casei și mașinii
Atunci când omul de afaceri cu vârsta de 50 de ani i-a respins pretențiile, bărbatul a pus la cale un plan prin care să-și primească banii pretinși. Astfel, inițial complicele cu rol de încasator al datoriei inventate l-a abordat pe omul de afaceri, apoi pe un prieten de-ai săi, ca să-l convingă să le dea banii, cu amenințarea cu moartea prin declanșarea unei grenade și prin incendierea casei și mașinii acestuia.
Reținuți, apoi arestați
Totuși, potrivit PCCOCS, victima nu a cedat și a anunțat oamenii legii, care l-au reținut pe cumătrul care a dirijat șantajul, precum și complicele acestuia, din Ialoveni, cu vârsta de 45 de ani.
„Acesta din urmă a fost anterior condamnat și anunțat în căutare pentru o escrocherie. La solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS), ambii au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Oamenii legii cercetează în libertate și un alt complice cu vârsta de 58 de ani, care și el a fost reținut pentru faptul că i-ar fi oferit anumite „îndrumări” complicelui cumătrului, care a executat comanda de șantaj”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.
Anterior reținerii, cu sprijinul angajaților „Fulger,” oamenii legii au desfășurat percheziții la domiciliile celor trei, unde au depistat inclusiv o armă de foc, 15 cartușe, precum și telefoanele de pe care aceștia ar fi comunicat cu victima.
Cercetările continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.