Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Ședință cu scântei la…

VIDEO Ședință cu scântei la CSP. Stoianoglo a venit la ședință și a cerut recuzarea a cinci membri CSP, printre care și a ministrului Justiției. Sesizarea deputatului PAS împotriva procurorului general a fost admisă

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) s-au întrunit marți, 5 octombrie, în ședință extraordinară.

Ședința CSP a debutat cu o solicitare a președintei Consiliului, Angela Motuzoc, cu privire la confirmarea „calității de președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSP) a lui Dorel Musteață”. Motuzoc a menționat că hotărârea din 2019 prin care Musteață a fost numit președinte interimar al CSM „s-a consumat”, astfel că CSP trebuie să stabilească dacă Musteață poate participa la ședința Consiliului.

„Punem la vot două chestiuni – de a admite participarea domnului Musteață la ședința CSP și de a fi exclus”, a menționat Angela Motuzoc.

„Sunteți un pic nostimi. Este caraghioasă întrebarea. Este bizară întrebarea dumneavoastră. CSP e cu ordinea dumneavoastră de drept. Cum pot eu să votez calitatea domnului Musteață de președinte interimar al CSM”, a declarat ministrul Justiției Litvinenco.

Excluderea președintelui interimar al CSM din cadrul ședinței CSP a fost respinsă.

La ședință au participat zece membri.

LIVE TEXT:

UPDATE 13:45 Cu șapte voturi pro, membrii CSP au admis sesizarea lui Carp și l-au desemnat pe procurorul anticorupție Victor Furtună pentru examinarea acuzațiilor expuse în sesizarea depusă la CSP împotriva procurorului general. DETALII AICI

UPDATE 12:50 Membrii CSP au intrat în deliberări în legătură cu sesizarea depusă împotriva procurorului general.

UPDATE 12:45 După un schimb dur de replici între ministrul Justiției și procurorul general, ultimul a ieșit din sala de ședință, însă Stoianoglo le-a transmis membrilor CSP o cerere prin care a cerut recuzarea a cinci membri CSP, printre care și a lui Litvinenco.

Cererea de recuzare a membrilor CSP depusă de Stoianoglo a fost respinsă.

UPDATE 12:36 Alexandr Stoianoglo a venit la ședința CSP.

„Faceți presiune publică asupra membrilor CSP. Ați venit complet neregulamentar la o ședința la care nu trebuie să participați. Cu ce ocazie ați venit acum aici. Ați venit aici și ați dat din deget către membrii CSP”, a menționat Litvinenco.

„Eu am venit să depun o cerere aici. Vă avertizez, am venit să depun o cerere”, a declarat Stoianoglo.

UPDATE 12:34 Sesizare în care este vizat procurorul general, Alexandr Stoianoglo, este examinată de mai bine de două ore în plenul CSP.

UPDATE 12:27 Președinta CSP solicită invitarea procurorului general la ședința CSP pentru a fi audiat pe marginea sesizării depuse de deputatul PAS.

Propunerea nu a trecut, fiind susținută de patru membri CSP.

UPDATE 11:25 Deputatul PAS le-a prezentat mai multe documente membrilor CSP calificându-le „dovezi” în contextul sesizării depuse împotriva procurorului general.

UPDATE 10:56 Membrii CSP au luat o scurtă pauză pentru a-l aștepta pe autorul sesizării, care urmează să răspundă la întrebările membrilor CSP cu privire la sesizarea depusă împotriva procurorului general.

UPDATE 10:39 Ministrul Justiției prezintă sesizarea depusă de deputatul PAS Lilian Carp cu privire la activitatea procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Ultima ședință a CSP a fost amânată din lipsă de cvorum.