Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Procurorul general, Alexandr Stoianoglo:…

VIDEO Procurorul general, Alexandr Stoianoglo: Prejudiciul provocat de schemele de la Metalferos este de circa 1,2 miliarde de lei. Plahotniuc ar fi principalul beneficiar

Imagine-simbol

Procuratura Generală a Republicii Moldova a organizat joi, 20 august, un briefing de presă privind mersul investigațiilor în dosarul Metalferos. Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că acțiunile procuraturii nu au legătură nici cu situația de pe piața metalelor, nici cu procesul de privatizare a companiei ”Metalferos”, și că o mare parte a resurselor financiare care circulau în afacere erau însușite prin diferite scheme.

Alexandr Stoianoglo a mai precizat că dosarul, inițiat acum un an de Procuratura Anticorupție, era unul pur formal, care s-a limitat la investigarea superficială a unor aspecte neimportante.

Principalele declarații făcute de procurorul general, Alexandr Stoianoglo:

Faptul că acest sector al business-ului a fost monopolizat era bine cunoscut de multă lume, care știa că o mare parte a resurselor financiare care circulau în afacere erau însușite prin diferite scheme. Din păcate, anterior, în afară de vorbe goale, instituțiile statului, inclusiv Procuratura, nu au întreprins nimic. Nici o acțiune în această direcție. Dosarul, inițiat acum un an de Procuratura Anticorupție, era unul pur formal, care s-a limitat la investigarea superficială a unor aspecte neimportante.

Potrivit unui studiu realizat de Procuratura Generală, anterior, Procuratura Anticorupție, nedocumentând aspectul de bază al infracțiunii, și anume – cel economic, în lipsa unei analize a conturilor bancare de pe care au fost scoși bani în numerar, a reținut mai multe persoane. Unele au fost ulterior eliberate, iar altele – plasate în arest.

În schimb, acest imens volum de lucru a fost realizat de Procuratura Generală, pe durata carantinei. Peste o sută de conturi bancare au fost analizate de procurori, rezultatul evidențiind aspectul conturat al infracțiunii. În baza celor stabilite, au fost făcute demersuri de arestare a celor implicați în fraudarea Întreprinderii de Stat ”Metalferos”, unii din ei fiind anterior reținuți. Investigațiile au relevat că, pe parcursul mai multor ani, piața metalelor feroase a fost monopolizată, ÎS ”Metalferos” având conexiuni în activitate doar cu anumite companii, cu care au fost încheiate contracte de livrare a metalelor. Pe conturile acestor firme au fost transferate, în mediu, până la 280 de dolari per tonă. Sumele, ulterior, erau lichefiate în baza unor acte de achiziție a metalelor de la persoane fizice, preponderent din stânga Nistrului. 

În realitate, însă, metalele erau procurate de la colectori din Republica Moldova, la un preț de circa 150 de dolari pentru o tonă, diferența fiind sustrasă de către învinuiți. În urma realizării acestei scheme, statul ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,2 miliarde de lei. Concomitent, ancheta a mai stabilit că, în lipsa unei justificări economice, în intervalul anilor 2012 – 2019, cetățeanul Plahotniuc ar fi organizat, prin intermediul companiilor nerezidente, al căror beneficiar efectiv era chiar el, exportul de metale feroase și neferoase către colectori specializați din Turcia, Austria, Olanda și Germania.

În baza unor contracte fictive, semnate între SA Metalferos și reprezentanții firmelor nerezidente, dirijate și controlate de Plahotniuc, metalele erau achiziționate la un preț redus, iar mai apoi, revândute beneficiarilor finali, la un preț majorat cu 27 la sută.

Spre exemplu: doar în perioada anilor 2015 – 2017, una dintre companiile nerezidente, controlate de Plahotniuc, ar fi primit în cont, de la companiile din alte state, circa 35 milioane de dolari americani, din care doar aproximativ 27 milioane de dolari au fost transferate în contul Metalferos, diferența de bani fiind virată pe conturile firmelor controlate de Plahotniuc, prin intermediul persoanelor interpuse.  Acum două săptămâni, în rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație au fost reținuți 16 membri ai organizației criminale.

Cel mai interesant e că, toți cei 16 figuranți fusese preîntâmpinați despre ceea ce urma să se întâmple ca urmare a activizării acțiunilor procesuale în privința lor, inclusiv prin scurgerile în presă a datelor cu privire la perchezițiile ce urmau a fi efectuate, înainte ca instanța de judecată să autorizeze aceste acțiuni. Mai mult, examinarea demersurilor procurorilor la efectuarea perchezițiilor a fost tărăgănată de magistrați timp de TREI ZILE.

Instanțele de fond și cea de apel nu au ținut cont nici de gravitatea infracțiunilor incriminate, nici de rezonanța socială a cazului, nici de circumstanțele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală și posibilitatea eschivării lor de răspundere penală. La fel, nu s-a ținut cont nici de faptul că anterior, o parte dintre figuranți, deși au fost arestați, și-au continuat activitatea criminală. Ca urmare, magistrații au respins demersurile procurorilor de arestare preventivă a învinuiților, soluțiile judecătorilor fiind în contradicție cu propriile lor poziții anterioare.

Acum, toți figuranții, învinuiți de escrocherie și spălare de bani, săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesul unei organizații criminale, sunt cercetați în libertate.

Din surse operative știm despre tentativele insistente ale figuranților de a influența ancheta procurorilor. Știm că au fost și promisiuni de a fi soluționate problemele acestora cu justiția.

Vă asigur că, aceste promisiuni nu au nici un substrat. Ele sunt FALSE. Nu există soluții legale în altă parte. Doar colaborarea strânsă cu ancheta și contribuția la stabilirea adevărului obiectiv vor fi luate în calcul la adoptarea unor decizii determinante pe dosar”.

Ziarul de Gardă a publicat recent o investigație în care s-a constat că Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, anunțat în căutare de organele de drept de la Chișinău, a avut drept de semnătură sau a fost beneficiar la cel puțin trei companii care au beneficiat în ultimii ani, direct sau indirect, de zeci de milioane de dolari de pe urma unor contracte cu Metalferos, societate pe acțiuni în care statul deține pachetul majoritar.

Banii intrau în conturile companiilor afiliate lui Plahotniuc, inclusiv în perioada când acesta deținea funcții publice, doar că nici banii, nici firmele nu se regăseau în declarațiile de avere și interese ale fostului politician. 

Organele de drept dețin aceleași documente pe care ZdG le-a analizat. Dar, de mai bine de opt luni, dosarul penal în care se examinează aceste circumstanțe, care duc și spre urmele unui deputat din actuala coaliție majoritară din Parlament, rămâne pe masa procurorilor. 

Guvernul a anunțat că, la mijlocul lunii august, va scoate la vânzare cota de 78,28%deținută de stat prin intermediul Agenției Proprietății Publice (APP) în cadrul Metalferos, societate pe acțiuni a cărei activitate se rezumă la achiziționarea, prelucrarea și comercializarea deșeurilor de metale feroase și neferoase.

La 5 august 2020, magistrații de la Judecătoria Chișinău, oficiul Ciocana a decis ca 9 învinuiți, printre care și cei 4 polițiști INI, să fie liberați provizoriu sub control judiciar, iar ceilalți 7 figuranți – să fie cercetați în arest la domiciliu pentru o lună. De asemenea, procurorii au înaintat Ministerului Afacerilor Interne demersuri cu privire la suspendarea provizorie din funcție a polițiștilor vizați în anchetă.

La 13 august, Curtea de Apel Chișinău a respins 14 din cele 16 recursuri înaintate de procurori împotriva încheierilor instanței de fond, prin care au fost respinse demersurile de arestare a învinuiților din dosarul privind fraudarea S.A. ”Metalferos”. În privința celorlalți doi figuranți, instanța de apel urmează să se pronunțe.

PG le-a înaintat tuturor figuranților învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale. 

În cadrul unei operațiuni comune a Procuraturii Generale, de comun cu SIS și SPIA al MAI, au desfășurat, la începutul săptămânii trecute, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul SA „Metalferos”, prin care erau achiziționate metalele, iar banii – lichefiați.