„Nu a fost prezentată nicio probă care dovedește învinuirea în privința mea”. Declarațiile fostului procuror general după ce a fost achitat într-una dintre cauzele în care este cercetat penal
După doi ani și cinci luni de la pornirea dosarului penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a fost achitat miercuri, 28 februarie, de magistrații Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, alături de ex-șefa Secției resurse umane a Procuraturii Generale (PG), Maria Cobzari.
În timp ce procurorii anticorupție susțin că vor contesta sentința la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, Alexandr Stoianoglo acuză că dosarul a fost o „comandă politică”, având drept scop înlăturarea lui din funcția de procuror general. Acesta spune că acțiunile sale nu au conținut „elemente criminale”.
Hotărârea a fost luată de magistrații Angela Catană, Alexandru Negru și Petru Păun. Judecătorul Alexandru Negru a formulat o opinie separată care, potrivit apărătorilor lui Stoianoglo, nu prevede o altă soluție decât achitarea fostului procuror general.
„(…) Instanța de judecată hotărăște: se achită Stoianoglo Alexandr, învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 42 alineatul 2, 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal), pe motiv că fapta aceasta nu întrunește elementele infracțiunii. Se consideră reabilitat Stoianoglo Alexandr pe marginea acuzațiilor aduse în baza articolului 42 alineatul 2, 328 alin. (3) lit. b) din Codul penal și se revocă toate măsurile de constrângere aplicate în privința acestuia.
Se achită Cobzari Maria, învinuită de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de articolul 42 alineatul 5, 328 alineatul 3 lit. b) din Codul penal, pe motiv că fapta acestia nu întrunește elementele infracțiunii. Se consideră reabilitată Cobzari Maria pe marginea acuzațiilor aduse… și se revocă toate măsurile de constrângere aplicate în privința acesteia. În conformitate cu articolul 229 alineatul 1 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare în sumă de 6300 de lei, suportate la instrumentarea cauzei penale, pentru efectuarea raportului de expertiză din 25 noiembrie 2021 de trecut în contul statului. Pe marginea prezentei sentințe este formulată și o opinie separată din partea judecătorului Alexandru Negru (…)”, a declarat magistratul Petru Păun, care a pronunțat sentința.
„Acțiunile mele nu au avut elemente criminale”
După pronunțarea deciziei, fostul procuror general a declarat jurnaliștilor că hotărârea era „evidentă de la începutul pornirii dosarului penal”, în care acesta era cercetat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Stoianoglo a menționat că urmează să examineze opinia separată a magistratului Alexandru Negru, iar ulterior va decide ce acțiuni va întreprinde.
„(…) Mai mult ca atât, toată lumea știe că în urma acțiunilor mele și ale doamnei Cobzari nu au fost aduse prejudicii statului. Toți banii au fost întorși înainte. Pe cazul dat și în cadrul urmăririi penale, și în cadrul examinării de către instanța de judecată nu a fost prezentată nicio probă care dovedește învinuirea în privința mea. Dosarul în privința mea a fost falsificat, a fost făcut la comandă politică, cu unicul scop – înlăturarea mea din funcție (…).
Noi o să facem cunoștință cu opinia separată pe care a expus-o un judecător, iar după aceasta vom decide ce vom face mai departe. Eu nu știu ce argumente poate avea judecătorul respectiv, reieșind din materialele care au fost oferite și examinate în instanța de judecată (…)”.
„Justiția a triumfat astăzi”
Sentința a fost comentată și de unul dintre avocații lui Stoianoglo, Victor Munteanu, care a spus că soluția instanței era previzibilă.
„Este o satisfacție enormă, pentru că justiția a triumfat astăzi. Deși soluția o prevedeam și conform atât a probelor, cât și a constatărilor pe care noi le-am avut de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care la un moment dat a comunicat cauza Guvernului R. Moldova, inclusiv pe episodul legat de Chitoroagă, în care Curtea nu a constatat o bănuială rezonabilă că domnul Stoianoglo ar fi putut săvârși această infracțiune. Cererea încă mai este pendinte la CEDO.
Din punctul nostru de vedere, instanța națională corect a considerat că domnul Stoianoglo și doamna Maria Cobzari urmează a fi achitați. Din punctul nostru de vedere, justiția a fost înfăptuită. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât judecătorii au dat dovadă de imparțialitate și independență reală față de oricare ingerință. Așa trebuie să fie înfăptuită justiția, indiferent de conjuncturi, presiuni sau oricare chestiuni. Orice cetățean al R. Moldova care este supus judecării trebuie să beneficieze de o justiție corectă (…)”, a subliniat Victor Munteanu.
Procurorii vor contesta sentința de achitare
Elena Cazacov, unul dintre procurorii care a gestionat dosarul, a declarat că Procuratura Anticorupție urmează să vină cu o reacție: „Urmează să o studiem (decizia instanței, n.red.) și ulterior Procuratura Anticorupție va veni cu un comunicat pentru toată societatea civilă și pentru toată presa”.
Ulterior, instituția a anunțat că sentința va fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
„Cauza penală respectivă a fost pornită în luna octombrie 2021 de către un procuror din Procuratura Anticorupție desemnat de CSP.
Potrivit materialelor, Alexandr Stoianoglo și fosta sa subalternă, l-au eliberat din funcție pe procurorul Nicolae Chitoroagă, cunoscând că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscând că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea îndemnizației de concediere a procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei, prin ce a prejudiciat bugetul Procuraturii.
Prin sentința din 28 februarie 2024, instanța a achitat inculpații, învinuiți de comiterea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, fiind formulată în acest sens și o opinie separată din partea unuia dintre cei trei judecători care formează completul de judecată privind existența vinovăției acestora”, se spune în comunicatul PA.
Depășirea atribuțiilor de serviciu
Pe acest capăt de acuzare, Stoianoglo era acuzat că pe 23 ianuarie 2020, cunoscând că procurorul Nicolae Chitoroagă are statut de învinuit pe o cauză penală inițiată pe 4 octombrie 2019, a emis ordinul prin care acesta a fost eliberat din funcția de procuror. Astfel, Stoianoglo era învinuit că, depășindu-și atribuțiile de serviciu, a dispus achitarea deplină a tuturor plăților pentru Chitoroagă odată cu concedierea acestuia, deși legea prevedea că, dacă la eliberarea din funcție a procurorului în privința acestuia există o urmărire penală, acuzatorului i se suspendă plata îndemnizațiilor până la soluționarea cauzei.
Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de procuror general la începutul lunii octombrie 2021, fiind cercetat pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Pe 26 septembrie 2023, Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din funcția de procuror general.
În prezent, pe rolul Judecătoriei Chișinău, numele lui Alexandr Stoianoglo figurează încă într-un dosar penal, în care este cercetat penal pentru încălcarea inviolabilității vieții personale. De asemenea, fostul procuror general este învinuit de îmbogățire ilicită. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au declarat pentru Ziarul de Gardă că dosarul se află la etapa de urmărire penală, în cadrul căruia în privința lui Stoianoglo nu este aplicată nici o măsură preventivă.