Igor Dodon scapă de amenda de 9000 de lei pentru că a purtat panglica „Sf. Gheorghe”. Anul acesta vrea două „Marșuri ale Victoriei”
Fostul șef de stat, Igor Dodon, scapă de amenda primită pentru purtarea la 9 mai 2022 a panglicii negru-oranj, pe când aceasta era interzisă pe teritoriu R. Moldova ca simbol al agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Socialistul a contestat la Judecătoria Chișinău procesul-verbal prin care a fost amendat cu 9.000 de lei, iar printr-o hotărâre recentă instanța a anulat procesul și decizia de sancționare emisă în baza acestuia, ca fiind întocmite cu încălcarea procedurii. Mai nou, socialistul vrea, în acest an, organizarea a două „Marșuri ale Victoriei”.
Procesul-verbal prin care Igor Dodon a fost amendat cu 9.000 de lei a fost întocmit la 18 mai 2022. La data de 30 mai 2022 Dodon a contestat actul în instanța de judecată.
În motivarea contestației Dodon scrie că „în ziua de 9 mai 2022 nu a utilizat în public atribute (benzi și/sau panglice colorate/de conștientizare (banda bicoloră negru-portocaliu) general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, ci a purtat Panglica Sfântului Gheorghe, care este de mai mult timp asociată cu Ziua Victoriei”.
Dodon consideră că prin „atragerea la răspundere contravențională pentru fapta imputată generează ingerință nejustificată din punct de vedere constituțional în drepturile fundamentale și anume cele statuate în prevederile art.32 al Constituției Republicii Moldova, care garantează libertatea opiniei și a exprimării, iar cu titlu complementar în drepturile statuate la art.54 al Constituției, care statuează expres faptul că nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului si cetățeanului”.
Astfel, printr-o hotărâre dictată de judecătoarea Angela Catană de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Igor Dodon a scăpat de amenda în valoare de 9000 de lei primită pentru purtarea la 9 mai 2022 a panglicii negru-oranj, interzisă pe teritoriu R. Moldova ca simbol al agresiunii ruse împotriva Ucrainei.
Instanța a reținut că Igor Dodon, după cum a spus chiar el, „a purtat panglica bicoloră negru-portocaliu în contextul comemorării Zilei Victoriei și nu a utilizat această panglică în susținerea agresiunii militare și al propagandei, așa cum a fost invocat în procesul-verbal cu privire la contravenție contestat, or, careva probe sau informații nu au fost prezentate de către agentul constatator în susținerea învinuirii aduse”.
Recent, Igor Dodon a spus că anul acesta „ar trebui neapărat să organizăm două Marșuri ale Victoriei – pe 9 mai și 24 august, la aniversarea a 80 de ani de la eliberarea Moldovei de sub naziști”.
17 deputați din Parlamentul R. Moldova, care au ignorat prevederile legale și au purtat panglica bicoloră negru-oranj la manifestațiile organizate de 9 mai 2022 în centrul Capitalei, au fost amendați de Poliție cu câte 9 mii de lei.
Conform datelor furnizate Ziarului de Gardă de Inspectoratul Național de Securitate Publică, opt dintre cei 17 deputați au achitat amenzile aplicate, iar 9 au contestat deciziile constatatorilor în instanța de judecată.
Eduard Smirnov este primul deputat în privința căruia o instanță judecătorească a emis o hotărâre privind contestația. Prima ședință de judecată în dosarul acestuia a avut loc la 20 octombrie 2022. Au urmat alte trei ședințe în lunile februarie, martie și mai curent, iar la mijlocul lunii mai a fost pronunțată hotărârea.
Pe 20 aprilie 2022, pe teritoriul R. Moldova a fost interzisă purtarea panglicii negru-oranj și simbolurile „V” și „Z”, care reprezintă agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Persoanele fizice care nu respectă interdicția riscă amenzi până la 9.000 de lei sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. Persoanele cu funcție de răspundere riscă o amendă până la 18.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendate cu până la 30.000 de lei.
- LISTA celor 17 deputați „panglicari”. Procedura anevoioasă prin care vor putea fi amendați
- 16 deputați, care au ignorat prevederile legale și au purtat panglica bicoloră negru-oranj la manifestațiile organizate de 9 Mai, amendați cu 9000 de lei. Șeful IGP: „Persoanele au fost citate de două ori, însă nu s-au prezentat la sediul Poliției”
Panglica „Sf. Gheorghe”, interzisă…apoi, nu
În aprilie 2022, simbolurile și atributele care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității au fost interzise printr-un proiect de modificare a Codului Contravențional. Printre acestea se număra și panglica bicoloră negru-portocaliu, cunoscută ca și panglica „Sfântului Gheorghe”, dar și literele „Z”, „V” etc.
În aprilie 2023, Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea unor prevederi care se referă la interzicerea simbolurilor general cunoscute utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanități. Astfel, panglica „Sfântului Gheorghe” nu mai este interzisă, iar cetățenii Republicii Moldova nu vor mai fi amendați pentru purtarea acestei panglici.