Cum au ajuns în R. Moldova cele peste 200 de kilograme de heroină și unde urmau să ajungă. Detalii despre schema de contrabandă care ar fi fost pusă la cale de doi cetățeni turci, ajutați de trei moldovence
Cele peste 200 de kilograme de heroină, capturate în seara zilei de vineri, 18 iunie, urmau să ajungă în Uniunea Europeană, a declarat procurorul – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Special (PCCOCS) în cadrul unei conferințe de presă.
Procurorul-șef al PCCOCS Ion Caracuian a declarat că activitatea grupului criminal a fost monitorizată pe parcursul a mai multe luni.
„Începând cu decembrie 2020 a fost identificată o posibilă schemă infracțională și în R. Moldova a fost pornită o investigație, pe parcursul căreia a fost posibil de identificat mijloacele de transport cu care a fost introdusă și depozitată în R.Moldova această masă destul de voluminoasă de droguri”, susține Ion Caracuian.
Potrivit lui Caracuian, figurantul principal, un cetățean turc a înregistrat la Chișinău o companie care se ocupa de importul materialelor de construcții și a articolelor sanitare din Iran.
„Făcea importuri de marfă – materiale de construcție, blocuri sanitare, ca ulterior, după câteva importuri legale, să înceapă să introducă în acea marfă droguri. (…) Au fost schimbate în repetate rânduri depozitele.”, a mai precizat Caracuian.
Potrivit PCCOCS, „marfa este de origine și de import din Iran”, care a pătruns pe cale maritimă pe teritoriul Rusiei, iar din Rusia prin Ucraina a fost importată și depozitată în R.Moldova. Captura de peste 200 de kilograme de heroină a avut loc în seara zilei de vineri, 18 iunie.
Potrivit autorităților, marfa urma să ajungă în Uniunea Europeană, însă învinuiții dorind să schimbe locul de depozitare a drogurilor au luat calea spre regiunea din stânga Nistrului, iar deoarece acest teritoriu de facto nu este controlat de autoritățile constituționale ale R.Moldova, s-a decis să fie declanșată operațiunea de capturare a drogurilor.
„Aveam informație veridică unde se aflau aceste substanțe narcotice și în seara zilei de vineri marfa a fost scoasă din încăperea unde era păstrată, din Chișinău și cu o unitate de transport era dusă spre regiunea din stânga Nistrului. (…) În total erau aproape 1 100 de brichete”, susține Caracuian.
Inițial, potrivit autorităților, în cauza penală, au fost reținute șapte persoane, însă ulterior două au fost eliberate, deoarece s-a stabilit că nu au vreo implicare.
La solicitarea PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile a trei femei din R.Moldova și a doi bărbați din Turcia pentru implicare în schema de introducere în țară a peste 200 kg de droguri din Iran.
„În cazul altor cinci figuranți – doi de origine turcă, care au între 55 – 60 de ani și trei cetățeni ai R.Moldova, care au între 35 – 45 de ani, a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest pentru o perioadă de 30 de zile. Figuranții sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de contrabandă și circulație ilegală a drogurilor, care se pedepsește cu închisoare pentru un termen de până la 15 ani. Practic nicio persoană nu își recunoaște vina”, a menționat procurorul-șef al PCCOCS Ion Caracuian.
Autoritățile susțin că drogurile capturate se află la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare, unde sunt supuse expertizei.