Ce „interes” prezintă Țuțu, trimis acasă în carantină, sau ce spunea acum două luni șeful MAI
Cu aproape două luni în urmă, înainte ca PSRM să facă coaliție cu PDM, ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu declara că fostul deputat democrat, aflat în căutare internaționalor pentru îmbogățire ilicită și trafic de influență, „prezintă interes”. Voicu făcea declarații grave, precum că, de fapt, Țuțu ar fi fost autorul omorului în cazul crimei de la Orhei din 2012, doar că acesta „a scăpat” de pedeapsă, la fel cum ar fi „scăpat” și în alte cazuri, care ar viza episoade de contrabandă și droguri.
La diferența de aproape două luni de la aceste declarații grave ale ministrului Afacerilor Interne din Republica Moldova autoritățile însă îl trimit pentru 14 zile în carantină la domiciliu pe Constantin Țuțu și îi schimbă măsura de arest preventiv în obligația de a nu părăsi localitatea.
Vineri, 27 martie, Constantin Țuțu, aflat, din 27 septembrie 2019, în căutare internațională, s-a predat autorităților din Republica Moldova, fiind reținut la punctul de trecere Leușeni, pe sensul de intrare în țară.
Fostul deputat este cercetat pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și luat 20 de mii de euro de la un bărbat aflat în arest susținând că deține influență asupra procurorilor și ar putea aranja eliberarea acestuia.
La 1 octombrie 2019, fostu procuror general interimar Dumitru Robu, a pornit urmărirea penală pe faptul îmbogățirii ilicite comise de către deputatul Constantin Țuțu, în perioada anilor 2014 – 2018.
Pe 30 decembrie 2019, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a trimis la rejudecare dosarul omorului lui Alexei Veretca în curtea unui restaurant din Codrii Orheiului, în aprilie 2012. Decizia CSJ vine după ce, pe 13 mai 2016, Constantin Ţuţu a fost achitat, iar de pedepse au scăpat atunci toţi figuranţii din dosar, cu excepţia lui Ion Corcodel, cel care a recunoscut că l-a împuşcat pe Veretca şi care s-a ales cu opt ani de închisoare.
În perioada 2014 – 2018 Constantin Țuțu a fost deputat în facțiunea Partidului Democrat, partid condus atunci de Vladimir Plahotniuc. După schimbarea guvernării, în iunie 2019, deputatul a părăsit R. Moldova.