Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Ce decizie a luat…

VIDEO Ce decizie a luat CSM în privința cererii lui Harunjen de a cerceta penal doi judecători

????????????????????????????????????

Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit într-o nouă ședință. Pe ordinea de zi se numără 29 de chestiuni, printre care și examinarea cererii lui Eduard Harunjen, procuror general al R. Moldova, care va solicita acordul pentru pornirea urmării penale pe numele a doi judecători.

11.55: Judecătorul Andrei Mocanu a fost declarat câștigător al concursului pentru suplinirea funcției vacante de vicepreședinte al Judecătoriei Anenii Noi. Aceasta a fost singura cerere depusă în concurs.

11.46: CSM a respins contestația lui Balan și a menținut decizia Colegiului Disciplinar de demitere a acestuia din sistem.

10.12: Are loc examinarea contestării Hotărârii Colegiului Disciplinar din 20 aprilie 2018, prin care s-a decis demiterea din sistem a judecătorului Gheorghe Balan, cunoscut pentru discursurile sale anti-sistem. Membrii Colegiului Disciplinar și-au motivat anterior decizia prin faptul că magistratul ar fi oferit consultații juridice „în public”, ar fi vorbit, tot în public, despre procesele de judecată pe care le-a intentat, dar și pentru că ar fi fost implicat în activități politice, după ce a asistat, de pe scenă, la un discurs al politicianului Andrei Năstase, pe care l-a și aplaudat.

CSM a aprobat cererea de abținere de la examinare a membrului Dorel Musteață.

10.10. Consiliul Superior al Magistraturii a respins solicitarea procurorului general Edurad Harunjen de a porni urmărirea penală pe numele a doi magistrați de la Judecătoria Cahul.

Harunjen a cerut cercetarea penală în baza articolului 37 al Codului Penal (pronunțarea unei sentințe, decizii, încheieri sau hotărâri legale), pe numele judecătorului Dumitru Bosîi și a  lui Mihail Bușuleac, numit recent în funcția de președinte interimar al Judecătoriei Cahul.

9.15: Cererea procurorului general de a cerceta penal doi judecători se va examina în ședință închisă.