Viață de judecător: vacanță exotică pe insulele Seychelles, ferită de public și apartament cumpărat la preț preferențial, scos la vânzare de trei ori mai scump
„Stați în vilele noastre private spațioase în singura stațiune de pe insula Silhouette, care este 93% parc național”. Astfel se prezintă hotelul la care și-au petrecut concediul judecătorul Victor Sandu, tot el președinte al Asociației Judecătorilor din R. Moldova și soția sa, pe insulele Seychelles, una dintre cele mai exotice destinații turistice din lume. Cu o prezență activă pe rețelele de socializare, soția magistratului, fosta jurnalistă Doina Chiorescu, a șters fotografiile publicate acum aproape o lună la câteva minute după ce ZdG l-a întrebat pe Sandu cine a plătit pentru călătorie. Apoi le-a republicat.
A doua zi după ce l-am întrebat despre costurile vacanței, deși nu a fost invitat, judecătorul s-a prezentat la redacție în timpul orelor sale de muncă, declarând că a venit după solicitarea de informații, care îi fusese expediată în seara zilei anterioare și pe care ne-o ceruse pentru a răspunde la întrebări.
După anul în care a achitat cea de-a doua jumătate a sumei pentru un apartament pe care l-a obținut la preț preferențial, magistratul și soția lui s-au bucurat de o vacanță al cărei preț poate ajunge până la 8000-9000 de euro (peste 150 de mii de lei n.r.). Judecătorul susține însă că a achitat pentru sejur doar 71 de mii de lei (3700 de euro, n.r.), sumă care ar putea acoperi doar cazarea, în cel mai bun caz, a constatat ZdG.
În timp ce era pe insula exotică, soția judecătorului a strecurat printre imaginile din vacanță și câteva fotografii cu apartamentul obținut în urma unui program desfășurat „în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai ale angajaților sistemului judecătoresc”. Aceasta a anunțat că apartamentul se vinde cu prețul de 96,2 mii de euro – de trei ori mai mare decât cel achitat de familia sa la procurare.
Victor Sandu este judecător din 2015. A fost ales în mai 2023 în funcția de președinte al Asociației Judecătorilor din R. Moldova (AJM) pentru un mandat de patru ani. Sandu a încercat să ajungă membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar nu a promovat de două ori evaluarea integrității financiare și etice. Curtea Supremă de Justiție (CSJ) urmează să examineze în decembrie cea de-a doua contestație a judecătorului.
În timp ce așteaptă decizia CSJ, judecătorul și soția sa au fost pentru o săptămână în unul din cele mai scumpe arhipelaguri din Oceanul Indian, insulele Seychelles fiind recunoscute la nivel internațional drept un paradis fiscal. Formate din 115 insule, „Seychelles sunt recunoscute demult ca «un paradis pe Pământ», atrăgând personalități celebre din întreaga lume. Situate în Oceanul Indian, Seychelles sunt faimoase pentru peisajele lor uluitoare, incluzând plaje albe, ape cristaline și păduri tropicale dense”, se arată în descrierea unei companii de turism care promovează destinația.
Zbor din București și imagini publicate din vacanță fără fața judecătorului
Angajat al Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pentru a merge în vacanță, Sandu a solicitat instanței să-i acorde concediu neplătit în perioada 25 octombrie – 8 noiembrie, iar pe insulele Seychelles a fost în ultima săptămână de concediu.
Judecătorul Victor Sandu și soția acestuia, Doina Chiorescu-Sandu, au zburat din București la 31 octombrie și au părăsit Seychelles pe 8 noiembrie, potrivit unor imagini publicate pe contul de Instagram al soției magistratului. Ei au fost pe insula Silhouette (una din cele 115 insule din Seychelles), fiind cazați în singurul hotel de pe insulă – Hilton Seychelles Labriz Resort & Spa, lanț hotelier internațional cunoscut pentru condițiile premium. În imaginile publicate din vacanță nu se vede fața judecătorului.
Potrivit datelor publice consultate de ZdG, prețul biletelor de avion pe ruta pe care au zburat cei doi, București – Mahe (insula din apropiere pe care este aeroportul)-Chișinău, cu escală prin Istanbul, cumpărate cu un an înainte, adică pentru începutul lunii noiembrie 2025, ar costa în jur de 3-4 mii de euro (până la 77 de mii de lei, n.r.).
Tot din datele publice, ZdG a constatat că prețul pentru cea mai ieftină cazare la hotelul unde și-au petrecut vacanța cei doi începe în aceeași perioadă a anului următor de la 500 de euro pentru o noapte, ajungând să coste pentru șapte nopți, în final, aproape 3700 de euro (peste 71 de mii de lei, n.r.). Cu mic dejun și cină, aceeași vilă costă 637 de euro pentru o noapte. Cea mai scumpă vilă din complex costă peste 2100 de euro pentru o noapte.
Din imaginile publicate de soția judecătorului din camera unde au trăit cei doi, se poate deduce că au fost cazați în King Garden Villa, cea cu prețul de aproape 3700 de euro pentru 7 nopți.
Cât costă o vacanță de șapte zile în Seychelles? Trei oferte pentru 2025
ZdG a întrebat mai multe agenții de turism din Chișinău cât costă aproximativ un sejur pe insula Silhouette în aceeași perioadă a anului 2025 în care a fost magistratul în acest an, dacă cineva ar achiziționa serviciile în noiembrie 2024. Prețurile variază în funcție de câte mese sunt incluse. Trei dintre ofertele pe care le-am primit sunt:
- 6500/peste 8000/8445 de euro, în funcție de tipul de alimentație. Include: zbor din București, transfer aeroport-hotel-aeroport, cazare 7 nopți, asigurare medicală, alimentație (opțiunea aleasă);
- circa 5600 de euro, dintre care 2600 de euro pentru hotel și asigurare și peste 3 mii de euro pentru biletele de avion;
- 5600 de euro – 3200 de euro cazarea și circa 2400 de euro transportul.
Când a fost contactat prima dată de ZdG și întrebat cine a achitat pentru călătorie, Victor Sandu s-a arătat surprins că prețul unei călătorii similare ar fi în jur de 8000-9000 de euro.
„Și ce întrebări mai aveți? Puneți vă rog toate întrebările în formă scrisă, eu la toate o să vă răspund dacă o să fie cazul și am să vă prezint și bonuri dacă va fi cazul. Dar nu cred că viața mea privată trebuie să intereseze pe cineva. Referitor la cheltuieli, dumneavoastră cunoașteți, conform legii cu privire la ANI, în cazul în care cheltuielile depășesc o anumită sumă, eu trebuie să declar. (…) Declarația anuală noi o depunem la 31 martie și în cazul în care depășește suma prevăzută de lege, am să declar. În caz că nu, este viața privată și eu nu am de gând să dau explicații nimănui”, a spus acesta, sugerând că serviciile turistice ar fi fost cumpărate în anul 2024 și urmează să fie indicate în declarația depusă în 2025, dacă va fi necesar.
Judecătorul a cerut o solicitare de informații pentru a răspunde la întrebări, apoi a venit la redacție
Victor Sandu: Eu văd că dumneavoastră nu sunteți deloc informați.
Reportera: Din acest motiv vă contactăm pe dumneavoastră.
Victor Sandu: Eu nu doresc să răspund la telefon. Dacă aveți întrebări, adresați-le în formă scrisă și eu am să răspund conform timpului.
Reportera: Dar primim un răspuns? Sunteți dispus să răspundeți?
Victor Sandu: Eu, pur și simplu, nu înțeleg legătura. Mai mult ca atât, dumneavoastră faceți referire la careva sume care și eu sunt șocat să le aud. Stați liniștiți că pentru sumele care au fost achitate sunt bonuri. Fiți liniștiți că nu voi încălca legea și voi declara dacă va fi necesar de declarat.
Reportera: Îmi spuneți că ați cumpărat în acest an și veți declara în anul următor?
Victor Sandu: Eu nu vreau să vă spun nimic pe telefon. Formulați în formă scrisă și eu, stați liniștită că sunt destul de transparent, o să răspund. Doar că îmi este interesant pe cine așa interesează viața mea personală. Dar dumneavoastră știți precis că am fost și eu?
Reportera: Dacă îmi spuneți dumneavoastră că a fost soția cu un alt bărbat, iau în considerare această posibilitate.
Victor Sandu: Știți că am fost eu, nu am fost eu? Știți că am fost cu soția? Poate am fost singur sau nu am fost eu.
Reportera: Pozele sunt ale soției dumneavoastră, cu un bărbat alături. Presupunem că sunteți dumneavoastră.
Victor Sandu: Transmiteți-mi în scris, cu probatoriu cu tot. Stați liniștită că nimic nu o să ascund. Credeți-mă că eu cunosc că nu pot să ascund nimic în secolul XXI, mai ales că sunt în funcție publică. Așa că nu am ce ascunde, nici față de dumneavoastră, nici față de vreo instituție. Chiar îmi este interesant, nu pot să spun că sunt aberații, dar cum dumneavoastră invocați că trebuia cumpărat cu un an înainte, că sunt sume de peste… cât ați spus?
Reportera: Încep de la 7000 de euro, minim.
Victor Sandu: Chiar îmi este interesant de unde aveți așa informație.
Reportera: Dumneavoastră poate ați avut o ofertă…
Victor Sandu: Dar cum vă numiți dumneavoastră? (…)
La câteva minute după această conversație, imaginile au dispărut de pe contul de Instagram al Doinei Sandu-Chiorescu, de la secțiunea de stories. A doua zi, judecătorul s-a prezentat la redacția ZdG, spunând că a venit după solicitarea de informații. Întrebat de ce au dispărut imaginile care au fost salvate și au fost disponibile toată luna noiembrie, deși tot el a spus că „nu are nimic de ascuns”, acesta s-a arătat nedumerit de întrebare, spunând că nu ar avea vreo implicare. La scurt timp după ce a plecat de la redacție, imaginile au reapărut pe profilul soției judecătorului.
Susține că a plătit 71 de mii de lei (circa 3500 de euro) pentru vacanță. Plata, efectuată de soție, care și-a deschis firmă în 2024
În răspunsul oferit mai târziu la solicitarea de informații, Sandu nu a mai pus la îndoială că a fost în această vacanță, detaliu care nu ar fi fost relevant oricum, pentru că legea prevede că funcționarii publici declară serviciile procurate atât de ei, cât și de partenerii de viață.
„Costurile aferente călătoriei, inclusiv organizarea acesteia, au fost gestionate de soție, care a achitat integral serviciile din resursele proprii, obținute din activitatea economică pe care o desfășoară”, a precizat judecătorul.
El susține că serviciile de călătorie au fost achiziționate la sfârșitul lunii octombrie 2024. Costul total ar fi fost de 71 de mii de lei, „sumă achitată integral de soția sa prin intermediul sistemului bancar, care deține și dovada plății”.
Magistratul a afirmat că pentru procurarea pachetului turistic soția lui ar fi apelat la serviciile unei companii specializate în organizarea călătoriilor din Chișinău.
„Toate serviciile au fost achiziționate în mod legal și achitate integral prin intermediul sistemului bancar, pentru a elimina orice dubiu, din resursele proprii ale soției mele”, a dat asigurări acesta.
Cât despre veniturile declarate ale familiei sale și dacă ele au fost suficiente pentru achiziţionarea unei asemenea vacanţe, Sandu a subliniat că serviciile au fost achiziționate în 2024, an în care soția lui a fondat și o companie.
Datele publice arată că Doina Sandu (Chiorescu) a fondat în iunie 2024 Societatea cu Răspundere Limitată „ODDMEDIA”. Sandu oferă cursuri de dicție și public speaking pentru copii și maturi, dar și „business training”, numele companiei fiind cunoscut ca „Ora de dicție”. Fostă jurnalistă, aceasta este acum și influenceră, prestând servicii și instituțiilor de stat, după cum a scris pe rețelele de socializare. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor ar fi beneficiat de serviciile soției judecătorului, deși în planul de instruire pentru 2024 nu are incluse ore de dicție sau comunicare. Contactați de ZdG pentru a afla cât a alocat Inspectoratul pentru serviciile Doinei Sandu-Chiorescu, reprezentanții instituției ne-au spus că este necesar să expediem o solicitare de informații.
„În cursul anului 2024, familia noastră a continuat să genereze venituri din surse legale, inclusiv din salarii și alte activități. De asemenea, soția mea, pe lângă veniturile obținute din activitatea prin patentă, a fondat o companie care produce venituri, toate urmând a fi declarate conform legii în termenul prevăzut. Toate cheltuielile noastre, inclusiv cele aferente vacanței, au fost realizate strict în limitele veniturilor legale și disponibile. Fiecare achiziție este justificată prin resurse proprii și este susținută cu documente care confirmă legalitatea acestora”, a mai transmis judecătorul.
Totuși, Victor Sandu nu a putut explica de ce au dispărut și reapărut fotografiile publicate de soția lui pe rețelele de socializare, dând vina ironic pe o „problemă de natură tehnică”, care ne-ar fi afectat doar pe noi.
„Eu personal nu administrez fotografiile sau postările soției mele și nu am cunoștință despre gestionarea acestora. Nu am șters și nu am modificat nimic pe niciun canal de comunicare. Este posibil ca problema să fi fost de natură tehnică, ceea ce ar putea explica situația menționată de dumneavoastră. Sper că între timp, ați rezolvat eventualele dificultăți și că acum puteți viziona și aprecia imaginile, dacă acestea prezintă interes pentru activitatea dumneavoastră”, se arată în răspunsul oferit ZdG.
Veniturile declarate de familia Sandu în 2023
Pentru anul 2023, Victor Sandu a declarat un salariu lunar de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru de aproape 27 de mii de lei (323 589 de lei în total), iar soția sa, fosta jurnalistă Doina Sandu-Chiorescu – un venit lunar de 23 750 de lei (venit total din activitatea desfășurată în baza patentei de întreprinzător – 285 de mii de lei, n.r.). Pe lângă salariu, acesta a declarat o compensație de circa o mie de euro (aproximativ 19 mii de lei, n.r.) de la Agenția Uniunii Europene pentru Azil (EUAA) și 10 650 de lei – salariu de la Institutul Național al Justiției. Venitul obținut din depuneri la instituțiile financiare, inclusiv la cele de peste hotare, a fost de 525 de lei și 554 de roni (2100 de lei, n.r.).
În același an, familia judecătorului a vândut o motocicletă Kawasaki VN1700 Voyager 2015 cu 140 de mii de lei. Aproape tot atât, 115 mii de lei, familia Sandu a obținut din „cadouri la evenimente de familie, cadouri la nașterea copilului și cadouri la zile de naștere”. Familia judecătorului a primit indemnizații și alocații pentru copii atât din R. Moldova, cât și din România: 9196 de roni (35 de mii de lei, n.r.) și peste 271 de mii de lei.
Victor Sandu deține, împreună cu soția lui, un apartament cu suprafața de 74,3 metri pătrați, obținut în 2023 cu 614 857 de lei (420 de euro pentru un metru pătrat) într-un proiect pentru angajații sistemului judiciar. Magistratul a indicat ca valoare de piață a apartamentului suma de 1,2 milioane de lei.
El a mai indicat în declarația de avere că în anul 2022 a plătit pentru locuință suma de 300 de mii de lei, iar suma restantă a fost achitată în 2023, adică încă 314 mii de lei (peste 26 de mii de lei lunar, n.r.). Judecătorul și familia acestuia locuiesc din 2020 într-un apartament de 54,7 metri pătrați, declarat cu drept de „abitație” în baza unui contract. Întrebat de ZdG dacă plătește chirie, judecătorul a declarat că trăiește cu familia sa în bunul imobil deținut de părinții lui.
Sandu a mai declarat 10 conturi bancare de depozit, ale căror beneficiar efectiv ar fi altcineva, cu suma de aproape 21 400 de roni (82 de mii de lei, n.r). În plus, familia magistratului deține două automobile. Soția acestuia deține un Range Rover Evoque, importat din SUA în 2022 la preț de puțin peste 10 mii de dolari și declarat cu o valoare de piață de 18 mii de euro (aproape 350 de mii de lei, n.r.). Judecătorul deține din 2021 un Mercedes E220, indicat în declarația de avere cu valoarea de piață de 240 de mii de lei, fiind achiziționat cu 210 mii de lei. Diferența dintre prețul plătit și valoarea de piață ar fi „negocieri”. Deși deține automobilul, judecătorul nu ar utiliza mașina, acesta incluzând un alt nume la rubrica „beneficiar efectiv”.
Legea obligă funcționarii publici să declare serviciile procurate în perioada de declarare în țară și în străinătate, a căror valoare cumulativă pe parcursul unui an depășește 10 salarii medii lunare pe economie, suma din 2023 fiind de 117 mii de lei, adică circa 6 mii de euro. În 2024, suma este de 137 de mii de lei, aproximativ 7100 de euro.
În vacanță, soția judecătorului a anunțat că vinde apartamentul cumpărat la preț preferențial
Aproape de finalul călătoriei pe insula exotică, după ce și-a „delectat” urmăritorii cu imagini cu plajele Oceanului Indian, Doina Sandu-Chiorescu și-a anunțat urmăritorii că vinde un apartament.
„Prieteni, vând apartament cu două camere, situat la primul etaj într-un bloc nou. Există posibilitatea de reconfigurare pentru birou sau clinică dentară, cu opțiunea de a planifica o ieșire separată direct în curte. Apartament cu două camere, 74 m, situat în zona Ciocana, Chișinău”, a scris fosta jurnalistă.
Deși negociabil, prețul indicat este de 96,2 mii de euro, adică circa 1,85 de milioane de lei. ZdG a constatat că familia Sandu vinde apartamentul cumpărat la preț de 420 de euro pentru un metru pătrat în cadrul proiectului derulat pentru angajații sistemului judiciar. RISE Moldova a scris anterior că prețul de piață în acele blocuri era atunci de 1100 de euro pentru un metru pătrat.
Deși acum cere aproape 2 milioane de lei pentru apartament, judecătorul l-a declarat în martie 2024 cu o valoare de piață cu circa 650 de mii de lei mai mică – 1,2 milioane de lei. Pentru bunul imobil, deținut de ambii soți, familia magistratului a achitat 614 857 de lei (31 080 de euro, potrivit prețului pentru un metru pătrat, n.r.).
Complexul de blocuri în care se află apartamentul judecătorului a fost construit de compania „Basconslux” pe un lot de pământ situat pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. Terenul a fost oferit companiei de către CSM, care îl primise în arendă de la administrația locală în 2016. Consiliul a avut dificultăți în ceea ce privește plata pentru arenda terenului, fiind chemat în judecată pentru plățile întârziate. Primarul municipiului Chișinău a mers în instanță în 2017, solicitând ca CSM să achite o datorie de 1 241 254 de lei și penalități de peste 25 de mii de lei.
La sfârșitul lunii mai 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Centru a admis o cerere de chemare în judecată privind încasarea penalităților de întârziere. Astfel, CSM și Basconslux au fost obligați să plătească o penalitate de întârziere pentru perioada noiembrie 2016 – noiembrie 2017, reieșită din contractul de arendă din 29 noiembrie 2016, în sumă de 25 584 de lei. Decizia a fost contestată cu apel. Potrivit aceleiași hotărâri, datoria a fost stinsă în timpul procesului civil, rămânând de plătit doar penalitatea de întârziere. În răspunsul la o cerere de informații, CSM a comunicat că „nu a plătit pentru arenda terenului, un litigiu în acest sens fiind în proces de examinare în instanța judecătorească”.
Întrebat dacă crede că este corect să vândă apartamentul cumpărat la preț preferențial cu un preț triplu față de cel investit, fără să fi trăit acolo, în timp ce CSM s-a angajat prin contract să achite arendă pentru teren, judecătorul a spus că „toți beneficiarii apartamentelor la preț preferențial au fost obligați să suporte și costurile aferente arendei terenului pe care acestea sunt amplasate”.
Conform CSM, contractul dintre Primăria municipiului Chișinău și CSM, semnat în noiembrie 2016, prevede mărimea arendei în sumă de 150 494 de lei pe an, „care rămânea neschimbată în termen de un an, precum și recalcularea cuantumului plății în arendă în conformitate cu prevederile legislației R. Moldova”.
„Apartamentul la care faceți referire a fost achiziționat în deplină conformitate cu prevederile legale aplicabile la momentul tranzacției. În acest context, vă încurajez să informați publicul cu privire la rata inflației din perioada 2017-2024 și la factorii economici care au contribuit la creșterea prețurilor pe piața imobiliară.
De asemenea, menționez că în anii 2023 și 2024, mai mulți colegi care au beneficiat de apartamente la preț preferențial au decis să le vândă ulterior. În urma proceselor de evaluare a integrității desfășurate de Comisia Vetting, astfel de tranzacții nu au fost considerate ca fiind încălcări ale normelor etice, iar integritatea acestora a fost confirmată.
Deciziile mele ulterioare privind utilizarea sau valorificarea acestui apartament sunt reglementate de legislația în vigoare și reprezintă un drept patrimonial legal. Totodată, doresc să precizez că apartamentul nu a fost încă vândut, ci doar am exprimat o intenție de vânzare. Această decizie este motivată exclusiv de considerente familiale.
În ceea ce privește aspectele financiare legate de arenda plătită de CSM, aduc la cunoștința dumneavoastră că toți beneficiarii apartamentelor la preț preferențial au fost obligați să suporte și costurile aferente arendei terenului pe care acestea sunt amplasate. Astfel, nu dețin informații privind existența unor datorii restante ale CSM în acest sens”, a mai comunicat magistratul.
După ce a fost la redacția ZdG, Sandu ne-a spus că a fost anunțat de Autoritatea Națională de Integritate că instituția a fost sesizată în privința călătoriei sale.