USAID a oferit 7.5 milioane de dolari pentru modernizarea și transparentizarea sistemului judecătoresc din R.Moldova
Pe parcursul ultimilor trei ani, sistemul judecătoresc din Republica Moldova a beneficiat de asistență în valoare de 7.5 milioane de dolari, din partea poporului american, pentru implementarea mai multor soluții IT de ultimă generație și consolidarea capacităților instituționale în sectorul justiției. Sprijinul generos a fost oferit prin intermediul Programului Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru Justiție Transparentă, iar progresele obținute au fost prezentate în cadrul unui eveniment online, dedicat finalizării activității Programului.
La eveniment au participat Directorul Misiunii USAID în Moldova, Scott Hocklander, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției, Radu Foltea, Președinta interimară a Consiliului Superior al Magistraturii, Luiza Gafton, Directoarea Programului USAID pentru Justiție Transparentă, Cristina Malai, parteneri de dezvoltare, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere și ai societății civile.
Programul USAID pentru Justiție Transparentă a fost implementat în Moldova în perioada mai 2017 – noiembrie 2020. Obiectivul general al acestuia a constat în sprijinirea Guvernului Republicii Moldova în eforturile de modernizare, transparentizare și responsabilizare a sistemului judecătoresc, prin oferirea asistenței tehnice și metodologice necesare.
Astfel, implementarea noului Program Integrat de Gestionare a Dosarelor, dezvoltarea aplicației e-Dosar și a Modulului de Raportare Statistică Electronică, implementarea Media Server, dotarea tuturor sediilor instanțelor cu echipamente de videoconferință, modernizarea Portalului Național al Instanțelor de Judecată și a site-urilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești sunt doar câteva dintre realizările majore obținute cu susținerea Programului USAID pentru Justiție Transparentă.
Totodată, Programul a oferit asistență metodologică pentru îmbunătățirea practicilor de selecție, numire, promovare și responsabilizare a judecătorilor, sprijinind și implementarea Cadrului Internațional de Excelență Judecătorească în toate cele patru instanțe de apel.
În discursul său de deschidere, Directorul Misiunii USAID în Moldova, Scott Hocklander a enumerat beneficiile de care se vor bucura cetățenii, ca urmare a asistenței oferite.
„Statele Unite continuă să fie alături de poporul Moldovei, sprijinind consolidarea statului de drept și îmbunătățirea accesului la justiție pentru toți cetățenii.”, a menționat oficialul.
La rândul său, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției a mulțumit Programului pentru sprijinirea unora dintre cele mai ambițioase și importante proiecte de modernizare și eficientizare a sistemului judecătoresc.
„Această asistență va contribui la implementarea într-un ritm mai accelerat a multora dintre obiectivele setate în proiectul noii strategii de reformare a justiției.”, a declarat Radu Foltea.
În adresarea sa, Președinta interimară a CSM, Luiza Gafton a subliniat principalele progrese obținute cu sprijinul Programului USAID pentru Justiție Transparentă: „Suntem foarte recunoscători pentru numeroasele documente strategice, instruiri și amendamente legislative devenite posibile datorită acestui Program.”
„Impactul asistenței oferite va fi resimțit în timp. Iată de ce, este esențial să fie asigurate continuitatea și durabilitatea tuturor progreselor înregistrate.”, a punctat Directoarea Programului, Cristina Malai.