Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   UPDATE/ Douăzeci de zile de…

UPDATE Douăzeci de zile de arest în penitenciar pentru femeia reținută miercuri în raionul Sîngerei pentru coruperea alegătorilor

Captură de ecran/IGP

UPDATE 14:20 Judecătorul de instrucție de la sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău a admis parțial solicitarea procurorilor PCCOCS și a dispus plasarea în arest preventiv pentru 20 de zile pentru femeia învinuită că ar fi avut rol de coordonator al procesului de corupere electorală în raionul Sîngerei, conform unui comunicat de presă.

Știrea inițială:

Procurorii solicită vineri, 25 octombrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile față de femeia cu rol de coordonator al procesului de corupere electorală, reținută la 23 octombrie, în raionul Sângerei. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) într-un comunicat de presă.

În cadrul perchezițiilor au fost ridicați circa 175 000 de lei destinați coruperii alegătorilor în procesul electoral. Banii ar fi urmat să fie repartizați la peste 330 de persoane din 19 localități.

„Mă tem cu banii aceștia să dorm în casă”. Percheziții în raionul Sîngerei: o femeie a fost reținută pentru 72 de ore

„Eu mă tem cu banii aceștia să dorm în casă diseară. Mă tem, Ghiță. I-am pus acum, numai eu știu în câte i-am ascuns (…). Pe ei tot îi paște, că ei din pridnistrovia au venit acum, din Găgăuzia”. Sunt declarațiile unei femei, apelurile căreia au fost interceptate de organele de drept într-un dosar penal privind influențarea rezultatelor scrutinului electoral.

Oamenii legii au desfășurat percheziții în seara zilei de miercuri, 23 octombrie, în raionul Sîngerei, la femeia responsabilă de remunerarea cu cash a alegătorilor care au votat la indicația condamnatului fugar Ilan Șor. În urma acțiunilor Poliției și PCCOCS, o altă persoană „cu rol secund”, care a fost reținută, s-ar fi arătat dispusă că colaboreze în anchetă.

Conform Inspectoratului General al Poliției (IGP), în timpul perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare, circa 175 de mii de lei, destinate coruperii alegătorilor în procesul electoral, care urmau să fie repartizate la peste 330 de persoane din 19 localități. 

„Persoana care avea rolul de coordonator pentru întregul raion, vedem că avea plicurile pregătite pentru toate cele 19 localități din raion. A reușit să repartizeze mijloacele financiare către 36 de persoane, urmând încă 300 de persoane să primească sume de bani”, a declarat șeful IGP Viorel Cernăuțeanu.

În urma acțiunilor, o femeie care ar fi avut rolul de „coordonator” al procesului de corupere a fost reținută pentru 72 de ore.

În luna luna septembrie oamenii legii au documentat transferul a circa 15 milioane de dolari, iar în luna octombrie ar fi vorba despre peste 24 de milioane de dolari pentru influențarea rezultatelor scrutinului electoral de către condamnatul Ilan Șor, majoritatea banilor venind în perioada 14-17 octombrie. Din luna aprilie a acestui an, în R. Moldova aproape 140 de mii de persoane și-au făcut conturi la banca rusească PSB, dar banii ar fi ajuns la mult mai multe persoane, utilizatorii conturilor fiind și intermediari.