Principală  —  IMPORTANTE   —   UPDATE/ Bărbatul care a ucis…

UPDATE Bărbatul care a ucis doi oameni la aeroportul din Chișinău va fi înmormântat în Tadjikistan. Rudele acestuia au cerut repatrierea corpului neînsuflețit

Sursa foto: Chisinau International Airport

UPDATE 12:13 Rustam Ashurov, atacatorul care a ucis doi oameni la aeroportul din Chișinău, va fi înmormântat în Tadjikistan. Rudele acestuia au cerut repatrierea corpului neînsuflețit. Informația a fost confirmată pentru newsmaker.md de către reprezentanții Ambasadei Tadjikistanului la Kiev.

Reprezentantul instituției a declarat pentru sursa citată că rudele lui Ashurov intenționează să repatrieze corpul neînsuflețit. Rudele acestuia urmează să ajungă la Chișinău, pe cale aeriană, în viitorul apropiat, posibil astăzi, 5 iulie.

Știrea inițială:

Reprezentanții Procuraturii Generale (PG) nu au recepționat până acum nicio cerere de repatriere a corpului neînsuflețit a lui Rustam Ashurov, cetățean al Republicii Tadjikistan, care a comis dublul omor pe Aeroportul Internațional Chișinău. Declarația a fost făcută pentru Ziarul de Gardă de către procurorul general interimar, Ion Munteanu.

Întrebat ce sumă de bani a fost găsită la Rustam Ashurov, procurorul general interimar a afirmat că „nu este vorba despre sume exagerat de mari, ci atât cât să acopere niște cheltuieli de rutină”.

„La Procuratura Generală până la acest moment nu am o cerere privind repatrierea corpului neînsuflețit al cetățeanului respectiv (…). Referitor la suma de bani care a fost găsită, eu știu despre ce sumă este vorba, dar la moment nu cred că pot să vă comunic. Nu este vorba despre sume exagerat de mari, ci atât cât să acopere niște cheltuieli de rutină (…). Sunt detalii din urmărirea penală. Urmărirea penală nu a fost finalizată. Vom veni cu detalii când va fi adoptată o soluție. Îmi pare că era vorba despre dolari. Acum nu știu exact, nu vreau să vă duc în eroare. Cu siguranță nu este vorba despre sume exorbitante”, a precizat Ion Munteanu.

Conform unor surse ale Ziarului de Gardă, organele de drept au găsit la atacatorul de la aeroportul din Chișinău aproximativ 2000 de dolari.

Bărbatul care a împușcat mortal două persoane la Aeroportul Internațional Chișinău este Rustam Ashurov Karimovici, cetățean al Republicii Tadjikistan, născut pe 25 martie 1980, rezident al orașului Dușanbe, care, înainte de comiterea dublului omor la Chișinău, a făcut parte dintr-un „grup infracțional” care a răpit un prim-vicepreședinte al băncii „Orienbank” (o bancă din Tadjikistan, n.red.). Potrivit Procuraturii Generale de la Dușanbe, pe 23 iunie 2023, la ora 22:10, înainte cu o săptămână de la incidentul de la aeroportul din Chișinău, Ismatulloev Shuhrat Abdugafforovici, prim-vicepreședinte al „Orienbank” Tadjikistan, a fost răpit de un „grup infracțional organizat” de pe o stradă din Dușanbe.

Rustam Ashurov, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne din Tadjikistan, a fost condamnat în noiembrie 2012 la 13 ani de închisoare pentru jaf armat. Conform unor surse ale ZdG, în 2019 Ashurov a fost amnistiat. În acel an au fost scoși de sub sancțiunile legii mii de deținuți din Tadjikistan. 

Luni seară, 3 iulie, atacatorul de la aeroportul din Chișinău a decedat pe patul de spital.

Atac armat la aeroportul din Chișinău

Vineri, 30 iunie, un atac armat a avut loc în incinta aeroportului din Chișinău. Nemulțumit că i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul R. Moldova, un bărbat care venea din Turcia, cetățean al Tadjikistanului, a atacat polițistul de frontieră Serghei Muntean, i-a luat arma și l-a împușcat. Ulterior atacatorul a mai împușcat o persoană, angajată în securitatea aeroportuară, Igor Ciofu. Ambele victime au decedat.

Oamenii legii au intervenit imediat la fața locului. Pasagerii au fost evacuați din aeroport, iar zborurile au fost amânate. La aproximativ o oră de la primele împușcături, atacatorul a fost capturat de angajații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială Fulger. Pe acest caz Procuratura de la Chișinău a deschis un dosar penal.