Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un tânăr din Chișinău, trimis…

Un tânăr din Chișinău, trimis pe banca acuzaților după ce ar fi violat o fată de 23 de ani, care s-a sinucis „în urma traumelor fizice și morale suportate”

Sursa: procuratura.md

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința unui bărbat de 27 de ani, originar din mun. Chișinău, învinuit de viol (art.171 alin.(1) din Codul penal) și determinare la sinucidere (art. 150 alin.(1) din Codul penal), anunță joi, 25 aprilie, Procuratura General într-un comunicat de presă.

Potrivit materialelor cauzei, în seara lui 31 ianuarie 2024, victima, în vârstă de 23 de ani, împreună cu prietenul ei, se plimba prin sectorul Botanica al capitalei.

„În timpul plimbării, au făcut cunoștință cu învinuitul, care le-a propus să îi servească într-un local cu băuturi alcoolice, căci astfel vrea să marcheze despărțirea cu partenera sa. Cei doi au acceptat. După ce au consumat băuturi în local, au fost invitați la domiciliul învinuitului pentru a servi mai departe și a juca jocuri video. Toți trei s-au deplasat în apartamentul său. După ce prietenul victimei a adormit, în jurul orei 04:00, învinuitul a violat tânăra”, conform PG.

Aceasta ar fi oprit acțiunile de viol lovindu-l puternic peste față, iar învinuitul ar fi amenințat-o că „o va duce la prietenii lui, care își vor bate joc de ea”.

„Fata s-a speriat și i-a spus că se va sinucide, iar făptașul, după cele auzite, a început să o calmeze și a adormit.

Victimei i-au fost cauzate suferințe fizice şi morale în urma raportului sexual forțat, acțiuni care în ansamblu au determinat-o la sinucidere”, notează acuzatorii de stat.

Astfel, două zile mai târziu, la data de 3 februarie 2024, aproximativ la ora 5 dimineața, tânăra, aflându-se la domiciliul său, s-a aruncat în gol de la balconul apartamentului aflat de la etajul 4.

Fiind audiat, prietenul victimei a declarat că, în timp ce se îndreptau spre poliție pentru a raporta cazul de viol, victima se afla într-o stare depresivă, anxioasă, comunicând că se simțea umilită și „murdară”.

Învinuitul a refuzat să facă declarații pe caz.

Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 12 ani de închisoare.