Un procuror care a instrumentat în ultimele luni mai multe dosare de rezonanță, pleacă din sistem
Eugeniu Rurac, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, pleacă din sistem. Acesta a demisionat din funcție, însă a evitat să precizeze motivele.
Rurac a ajuns în atenția opiniei publice în ultimul an, când a instrumentat mai multe dosare de rezonanță: dosarul lui Ion Druță, care deținea funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ) sau dosarul Metalferos, în care erau stabilite prejudicii de peste 200 de milioane de lei. Tot Rurac a fost cel care a renunțat, într-un final, la învinuirea adusă actualei judecătoare la Curtea Constituțională, Domnica Manole, judecată pentru pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri ilegale.
Eugeniu Rurac a gestionat și dosarul penal pe numele fostului deputat, Chiril Lucinschi, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare.
Cererea de demisie a fost depusă pe 13 ianuarie, dar va intra în vigoare la 29 ianuarie 2020, chiar de ziua profesională a procurorilor.
Solicitat de ZdG, Eugeniu Rurac a evitat să comenteze motivele demisiei sale din sistem. „Sunt mai multe motive de ordin personal la care eu nu aș vrea să fac referire în acest moment”, a precizat acuzatorul de stat, care a confirmat cererea de demisie depusă și acceptată ulterior de procurorul general.
Surse din cadrul Procuraturii spun însă că acestuia i s-ar fi „sugerat” să plece din sistem. Aceleași surse precizează că procurorul ar fi fost amenințat de către conducerea Metalferos, dar și de alte persoane care sunt vizate în dosarele pe care le are în gestiune.
Conform informațiilor de pe magistrat.md, Eugeniu Rurac este procuror la Procuratura Anticorupție din iulie 2016. Acesta și-a început cariera în organele procuraturii în 2011, ca procuror militar. Între 2012 și 2015 a activat într-o companie privată, iar în martie 2015 a revenit în sistem, la Procuratura Drochia.
Conform informațiilor din declarația de avere și interese pentru anul 2018, Eugeniu Rurac deține, împreună cu soția, un apartament de 60 m.p. și un automobil Skoda Rapid, fabricat în 2016, pe care familia Rurac îl deține „în posesie”. Acesta mai declară și 1/6 dintr-un alt apartament cu o suprafață de 21,5 m.p.