Un judecător și un avocat, deferiți justiției pentru trafic de influență. Numele acestora și detalii din dosar

Un judecător din cadrul Judecătoriei Chișinău și un avocat au fost trimiși pe banca acuzaților într-un dosar de trafic de influență. Conform datelor consultate de ZdG pe portalul instanțelor de judecată, este vorba despre magistratul Garri Bivol și avocatul Iurie Podarilov, fost șef al Inspectoratului General al Poliției, dosarul fiind înregistrat la sediul Buiucani vineri, 21 martie.
Cauza penală a fost inițiată în octombrie 2023, de către Procuratura Generală, fiind stabilită competența Procuraturii Anticorupție.
Conform informațiilor obținute în urma investigațiilor, în octombrie 2023, judecătorul i-ar fi declarat avocatului că are influență asupra unui coleg de-al său și îl poate determina să adopte o decizie favorabilă pe marginea cererii depuse de către avocat în interesul unui client. Astfel, pentru a realiza influența promisă, judecătorul ar fi primit de la avocat mijloace bănești, suma nefiind cunoscută de procurori. Banii ar fi fost transmiși în biroul judecătorului.
Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 150 000 la 200 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Centrul Național Anticorupție a anunțat acum un an, în martie 2024, că un avocat și doi judecători din Chișinău sunt cercetați pentru trafic de influență și corupere pasivă. ZdG a relatat atunci că este vorba despre ex-șeful Inspectoratului General de Poliție, Iurie Podarilov, și judecătorii Garri Bivol și Serghei Papuha.
ZdG a scris anterior că magistratul Garri Bivol, în prezent suspendat din funcție într-un dosar penal de trafic de influență, ar urma să fie despăgubit de către stat cu 750 de mii de lei, bani care reprezintă prejudiciul moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere penală și aplicarea măsurilor preventive pe parcursul urmăririi penale. Este vorba despre dosarul Laundromat, unde a fost învinuit pe două capete de acuzare, dintre care doar unul a ajuns în instanță, de pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii, fiind achitat în aprilie 2024.