Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un fost șef al SPIA…

Un fost șef al SPIA care a fost învinuit de corupere pasivă, fals în declarații și îmbogățire ilicită, achitat de prima instanță. Complicele său a fost găsit vinovat, dar a scăpat de pedeapsă

Sursa: Știri.md

Fostul șef adjunct al Direcţiei combaterea corupţiei, şef al secţiei nr. 2 din cadrul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie (SPIA) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ruslan Ghenciu, a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă, pe motiv că nu s-a constat existența faptei infracțiunii, pe un capăt de acuzare de fals în declarații, pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală și pentru îmbogățire ilicită, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Despre aceasta a anunțat Procuratura Anticorupție (PA) într-un comunicat de presă miercuri, 22 noiembrie.

Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat pe un capăt de acuzare de fals în declarații, însă procesul penal a fost încetat din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

La 17 noiembrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui ex-șef din cadrul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie a MAI (SPIA), învinuit de săvârșirea infracțiunilor de corupere pasivă, falsul în declarații și îmbogățire ilicită (art. 324 alin. (2) lit. b) și c), art. 3521 alin. (2), și art. 3302 alin. (1) din Codul penal) și a unui bărbat, Dumitru Buga, învinuit de săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă (art. 324 alin. (2) lit. b) și c) din Codul penal).

Cauza penală a fost pornită în luna iunie 2018 de către Procuratura Anticorupție, iar potrivit materialelor, fostul șeful adjunct al Direcţiei combaterea corupţiei, şef al secţiei nr. 2 din cadrul Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie a MAI, fiind persoană publică și subiect al declarării veniturilor şi proprietăţii, nu ar fi indicat în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate, pentru anii 2014, 2015 și 2016, venitul în sumă de 12 000 de dolari și 35 000 de euro. Totodată, pentru anul 2018 nu ar fi indicat în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate a venitului în sumă de 70 000 de euro.

Tot el, conform PA, la începutul lunii decembrie 2017, prin intermediul complicelui, cu care se afla în strânse relații de prietenie și fiind o persoană de încredere, ar fi pretins și primit prin extorcare bani ce nu i se cuvin, în suma de 1000 de euro de la o persoană ce deținea un cazinou clandestin, „asigurându-l în schimb cu un grad de autonomie necesară derulării activităţii infracţionale și al conspirativităţii acestuia, cât şi neîndeplinirea obligaţiunii legale de a înregistra faptele infracţionale, totodată informându-l despre consecințele nefaste în cazul refuzului transmiterii banilor”.

Iar, în perioada anilor 2014-2018 urmărind scopul deţinerii bunurilor (imobile), din mijloace bănești proveniența cărora nu putea fi justificată, ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în sumă de 1 732 999 de lei, a căror valoare depășesc substanțial veniturile sale și ale membrilor familiei.

Judecarea cauzei a durat mai mult 3 ani, inculpații nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptelor incriminate.

„Deși procurorii au prezentat probe suficiente și concludente, prin sentință din 17 noiembrie 2023, instanța a achitat șeful din cadrul SPIA pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă, pe motiv că nu s-a constat existența faptei infracțiunii, pe un capăt de acuzare de fals în declarații pentru că, fapta nu este prevăzută de legea penală și pentru îmbogățire ilicită pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Totuși, recunoscându-l vinovat pe un capăt de acuzare de fals în declarații, însă procesul penal fiind încetat din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.

Complicelui, fiindu-i modificată învinuirea la faza judecării cauzei, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de escrocherie, însă procesul penal fiind încetat din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere penală”, notează PA.

Totodată, instanța a dispus ridicarea tuturor sechestrelor, respingând solicitările acuzatorului de stat cu privire la confiscarea extinsă și încasarea din contul inculpaților a contravalorii sumei de 17 098 de lei cu titlu de bunuri rezultate din infracțiune, fiind admisă doar încasarea din contul unui inculpat a sumei de 12 600 de lei, cu titlu de cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei tehnice.

Sentința va fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, „fiind considerată neîntemeiată”, transmite PA.