Principală  —  IMPORTANTE   —   Un fost polițist, reținut pentru…

Un fost polițist, reținut pentru a doua oară de CNA într-un dosar de trafic de influență

Imagine-simbol

Un fost polițist a fost reținut de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuit de comiterea a două episoade de trafic de influență, după ce a fost denunțat de persoane pe care urma să le ajute să soluționeze unele probleme la Ministerul Educației și la Agenția Servicii Publice (ASP), informează marți, 14 februarie, CNA.

Astăzi, la domiciliul bărbatului au fost efectuate percheziții, după care a fost reținut pentru 72 de ore.

În primul caz, bănuitul ar fi susținut că ar avea influență asupra unor responsabili de la Ministerul Educației și că îi poate determina să elibereze o diplomă de absolvire a studiilor liceale fără ca persoana să frecventeze orele și să susțină examenele, iar pentru aceasta ar fi pretins și primit 450 de euro.

În alt episod, conform CNA, suspectul ar fi pretins și primit de la un cetățean 600 de euro în schimbul influențării persoanelor publice din cadrul ASP și determinării acestora să elibereze pe numele solicitantului permisul de conducere a autovehiculului de categoria B, fără ca aceasta să susțină examenele teoretice și practice.

Potrivit CNA, anterior, pe numele acestuia a mai fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență, dosarul fiind transmis în instanța de judecată.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.