Un deputat a depus o sesizare la CC după ce Țurcan a cerut în instanță anularea hotărârii prin care a fost destituit din funcție: „Sunt acrobații juridice”
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a depus o sesizare în adresa Curții Constituționale (CC) prin care cere interpretarea Constituției cu privire la posibilitatea contestării hotărârilor CC cu privire la alegerea sau destituirea președintelui Înaltei Curții. Sesizarea deputatului vine după ce judecătorul Vladimir Țurcan a cerut în instanță anularea hotărârii CC prin care a fost destituit din funcția de președinte.
„Deși Constituția spune clar că hotărârile Curții Constituționale „sunt definitive și nu pot fi atacate” – art.140 alin.(2) –, unii încearcă să demonstreze contrariul. În viziunea lor, deși Constituția interzice expres contestarea hotărârilor Curții Constituționale, dar fiind faptul că alegerea și destituirea Președintelui Curții nu se încadrează în categoria de „acte jurisdicționale” (cum sunt, de exemplu, hotărârile emise în cadrul controlului de constituționalitate), se încearcă „marea cu degetul” – merg în instanțele de judecată și solicită anularea hotărârilor Curții Constituționale prin care Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de Președinte, iar Domnica Manole a fost aleasă în această funcție. Sigur că sunt acrobații juridice. De tare prost gust”, precizează deputatul PAS.
Judecătoria Chișinău a informat anterior că solicitarea lui Vladimir Țurcan, cu privire la anularea hotărârii CC va fi examinată de către un complet format din trei judecători, specializați în materie de contencios administrativ: Viorica Dodon, Tatiana Avasiloaie și Alexei Paniș.
La 19 mai, CC a declarat inadmisibilă cererea judecătorului Vladimir Țurcan privind revizuirea Hotărârilor Curții Constituționale cu privire la destituirea sa din funcția de președinte al Curții Constituționale.