Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un bărbat din Cahul, reținut…

Un bărbat din Cahul, reținut într-un dosar de trafic de influență. A fost denunțat de persoana de la care ar fi pretins 400 de euro

Sursa foto: cna.md

Un bărbat din Cahul a fost reținut luni, 24 iunie, într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi promis unui candidat să-l ajute să obțină mai ușor permisul de conducere în schimbul a 400 de euro, se arată într-un comunicat al Centrului Național Anticorupție(CNA).

„Ofițerii CNA și procurorii municipiului Cahul au reținut, astăzi, un bărbat din Cahul într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi promis unui candidat să-l ajute să obțină mai ușor permisul de conducere în schimbul unei sume de bani.

Potrivit denunțătorului, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra membrilor Comisiei de examene din cadrul Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto (SÎTCCA) Cahul și că îi poate determina să favorizeze candidatul la proba practică pentru obținerea permisului de conducere de categoria B. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins 400 de euro”.

Potrivit reprezentanților CNA, bănuitul a fost reținut în flagrant în apropierea oficiului Agentiei Servicii Publice (ASP) din Cahul după primirea a 400 de euro, transmiși sub controlul CNA.

La moment, cercetările pe caz sunt în desfășurare sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul.