Un bărbat a fost reținut în timp ce estorca 600 000 de lei
Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA) au reținut, în flagrant delict, un locuitor al capitalei, în timp ce estorca și primea 600 000 de lei de la o cetățeancă.
Conform informațiilor deținute, bărbatul figura în calitate de victimă în cadrul unui dosar penal intentat pentru furt de către Inspectoratul de Poliție Râșcani din mun. Chișinău, iar cetățeanca de la care acesta estorca banii, era mama suspectului din acest dosar.
De asemenea, s-a stabilit că bănuitul a vizitat-o de nenumărate ori pe cetățeanca sus-numită, invocând că dacă va face rost de suma respectivă, acesta ar putea interveni și influența asupra angajaților Inspectoratului de Poliție Râșcani, care instrumentează cauza penală în care este implicat fiul acesteia, determinându-i să adopte o hotărâre favorabilă în privința figurantului.
Totodată, suspectul a amenințat-o pe femeie că în caz contrar, îi poate determina pe polițiști să îl țină în arest pe fiul acesteia pe toată perioada urmării penale, iar după finisarea anchetei, să îi fie aplicată o pedeapsă aspră, cu detenție de până la 12 ani de închisoare.
În urma documentării și investigării cazului, Procuratura Anticorupție a intentat un dosar penal pe numele suspectului, pentru trafic de influență.
Ulterior, în timpul unei operațiuni de amploare, bărbatul a fost reținut în timp ce primea a doua tranșă din suma estorcată în valoare de 150 000 de lei, o altă tranșă în sumă de 100 000 de lei, fiindu-i transmisă anterior.
La moment, suspectul se află în arest și își așteaptă sentința.
Urmează a fi efectuate acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii suplimentare, în scopul stabilirii implicării angajaților Inspectoratului de Poliție Râșcani și ai altor autorități care posibil că sunt implicați în acest caz.