Un avocat și doi judecători din capitală, cercetați pentru trafic de influență și corupere pasivă
Un avocat și doi judecători din Chișinău sunt cercetați pentru trafic de influență și corupere pasivă, anunță marți, 26 martie, Centrul Național Anticorupție (CNA). În acest caz au fost autorizate și desfășurate mai multe percheziții.
În urma investigațiilor efectuate de CNA și procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), care exercită urmărirea penală, s-a stabilit că, avocatul, reprezentând interesele unui client, ar fi apelat la un magistrat din Chișinău în vederea influențării unui alt judecător. Cel din urmă avea în gestiune cauza în care era vizat clientul său. Avocatul ar fi încercat să-l determine să adopte o soluție favorabilă în privința clientului său.
„În vederea examinării cazului obiectiv și sub toate aspectele, identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii, dar și acumularea materialului probator pentru cauza penală, au fost autorizate și desfășurate mai multe percheziții”, se arată în comunicatul emis de CNA.
Conform CNA, avocatul, dar și un judecător sunt audiați de către procurorii anticorupție, urmând să fie audiate și alte persoane.
Știrea se actualizează…