Principală  —  IMPORTANTE   —   Ultimele detalii din dosarul „Pădurea…

Ultimele detalii din dosarul „Pădurea Domnească”

După ce a stat mai bine de trei ani pe masa magistraților de la Curtea de Apel Bălți, dosarul Pădurea Domnească este pe ultima sută de metri. În această perioadă au avut loc peste 50 de ședințe, dintre care un număr considerabil de ședințe au fost întrerupte sau amânate, la fel cum a fost și în cazul ședinței de astăzi, 10 decembrie. Dosarul a fost pornit după ce Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt. Totuși, până astăzi, nu există încă o finalitate în acest dosar.

Potrivit agendei ședințelor Curții de Apel Bălți, astăzi, 10 decembrie, urma să aibă loc o nouă ședință pe dosar, asta după ce la ședința trecută a fost anunțată o întrerupere pentru procedura de acordare a ultimului cuvânt. Contactat telefonic, avocatul Emanoil Ploșnița, apărătorul singurului condamnat în acest dosar, Gheorghe Crețu, ne-a informat că ședința a fost amânată. Potrivit avocatului, următoare ședință este programată pentru 28 ianuarie, atunci când inculpaților le va fi acordat ultimul cuvânt.

„Am fost contactați de la Curtea de Apel Bălți și ne-au comunicat că ședința nu va avea loc. Următoarea ședință va avea loc în data de 28 ianuarie. Va avea loc ultimul cuvânt și sper eu, pronunțarea deciziei Curții de Apel”, a declarat avocatul Emanoil Ploșnița.

 

505-cretu2Dosarul vânătorii din Pădurea Domnească şi-a scris primul episod la Judecătoria Făleşti în februarie 2015, când un complet de magistraţi a decis condamnarea cu suspendare a fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, care devenea singurul vinovat din acest dosar.  Gheorghe Creţu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de lipsirea de moarte prin imprudenţă. Creţu a fost obligat să plătească despăgubiri de aproape un milion de lei familiei Paciu, dar şi să plătească lunar 1500 de lei fiicei decedatului până la împlinirea majoratului. Ion Lupu, fostul director al Moldsilva a fost achitat pe toate cele cinci capete de acuzare pe motiv că nu s-a constatat fapta infracţiunii. Denis Eremciuc şi Valeriu Svistun, ceilalţi inculpaţi, au fost şi ei achitaţi din aceleaşi motive. Astfel, Gheorghe Creţu este singurul care va plăti pentru crima de acum doi ani, de la vânătoarea din Pădurea Domnească, la care au participat mai multe persoane importante, ca procurorul general de atunci, Valeriu Zubco sau preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca.

Procurorul Alexandru Caraman, unul dintre cei trei acuzatori de stat din dosar, a cerut pedepse penale pentru toţi cei 4 inculpaţi: prin cumul, patru ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semi închis, pentru ex-judecătorul Gheorghe Creţu, şi tot prin cumul, câte 3,6 ani de puşcărie pentru ex-directorul Moldsilva, Ion Lupu, Denis Eremciuc, directorul Rezervaţiei Pădurea Domnească, şi Valeriu Svistun, inginer din cadrul Rezervaţiei.

505-cretu3La ședința de la Judecătoria Fălești au asistat Ion Paciu, tatăl lui Sorin, şi Adriana Paciu, soţia decedatului. Prin intermediul avocaţilor, aceştia au susţinut demersul procurorilor, solicitând totodată compensaţii materiale şi morale de aproape 2 milioane de lei. În susţinerea acuzării, procurorii au făcut referire la mai multe probe, în special declaraţii ale martorului Ghenadie Sajin (astăzi șeful Inspectoratului de Stat în Construcții), care a menţionat că l-a văzut pe Creţu cu arma în mână, iar toată lumea de la vânătoare ştia că cel care a tras ar fi cineva cu numele Gheorghe.

Ziarul de Gardă amintește că, duminică, 23 decembrie 2012Sorin Paciu, un tânăr de 34 de ani, a fost rănit mortal la o partidă de vânătoare la care au participat mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care Valeriu Zubco, procurorul general al R. Moldova, Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău (CAC), Gheorghe Creţu, vicepreşedintele aceleiaşi instanţe, sau Ion Lupu, directorul Agenţiei Moldsilva. 

Toţi oficialii prezenţi la vânătoare au tăinuit crima. După ce ea a devenit publică, în ajunul Crăciunului pe stil vechi, în urma unor declaraţii făcute de Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Antimafie, oamenii legii au declarat că “lucrează la caz”. Au găsit, în scurt timp, şi un suspect: Gheorghe Creţu, vicepreşedintele CAC. Acesta, însă, nu-şi recunoaşte vina.