Ultima oră: Procuratura cere 30 de zile de arest pe numele fostului guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu
Procuratura Anticorupție a depus astăzi, 6 martie, demers privind aplicarea mandatului de arest preventiv pentru 30 de zile în privința fostului Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), în contextul investigării dosarului privind frauda bancară.
Solicitarea procurorilor vine după ce joi, 5 martie, lui Dorin Drăguțanu i-a fost înaintată învinuirea în urma desfășurării unei serii de acțiuni de urmărire penală de către procurorii anticorupție la sediul BNM.
Tot joi, procurorii au reținut trei persoane, printre care: un actual și un fost viceguvernator, precum și un șef de direcție de la BNM. Aceștia sunt bănuți de participare la escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni comise în proporții deosebit de mari.
- Rețineri la BNM în „dosarul miliardului”. Procurorii urmează să decidă măsura preventivă pe numele unui fost guvernator. Detalii de la PG
- Reacția BNM privind acțiunile de urmărire penală din cadrul instituției
Dorin Drăguțanu a fost guvernatorul BNM în perioada 2009-2016. În decembrie 2019, la domiciliul lui Drăguțanu au avut loc percheziții.