Ultima ora! Prima reacție a Procurorului General, după ce socialiștii au declarat că Alexandr Stoianoglo urma să meargă în Parlament
Procurorul General, Alexandru Stoianoglo, nu a avut nicio intenție să ajungă astăzi în Parlamentul de la Chișinău, așa cum au declarat mai mulți deputați socialiști. Solicitat de către ZdG, Alexandru Stoianoglo ne-a comunicat că toate aceste informații apărute în spațiul public „sunt o încercare de a implica PG în activități politice”.
„Nu am avut intenția să particip astăzi la ședința Parlamentului. Nu înțelegem de unde au apărut astfel de informații, de unde au fost luate astfel de informații. Este clar că aceste informații sunt o încercare de a implica Procuratura în activitățile politice. Acum o să venim cu un comunicat în acest sens”, ne-a comunicat procurorul general Alexandru Stoianoglo.
Update: Comunicatul emis de PG
„Având în vedere perpetuarea în spațiul informațional a unor insinuări și speculații cu privire la venirea Procurorului General în Parlamentul Republicii Moldova cu solicitarea de ridicare a imunității unor deputați, instituția declară următoarele:
Procuratura are propria agendă de activitate, pe care nu și-o ajustează în funcție de calendarele politice și se detașează de orice încercare de a atrage instituția în confruntări și dispute de natură politică.
De asemenea, Procuratura reconfirmă că, nu necesită intermediari politici pentru a informa publicul despre acțiunile pe care le întreprinde sau urmează a le înfăptui. Instituția va informa de sine stătător societatea despre propria activitate și evoluțiile investigațiilor pe dosarele din gestiune.
Pe această cale ne exprimăm speranța că procurorii vor fi lăsați să se consacre, în continuare, efortului de a afla adevărul pe cauzele de rezonanță și importanță majoră, restanțe la care așteaptă răspuns nu doar cetățenii Republicii Moldova, dar și partenerii externi de dezvoltare.
Facem repetat, apel, către toți exponenții politici care, la nivel declarativ, vorbesc despre importanța asigurării independenței justiției, să renunțe la retorica prin care se încalcă brutal principiul independenței procesuale a Procuraturii și se discreditează activitatea organelor de drept”.
Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrâncea, a anunțat astăzi în plen că la ședința Parlamentului programată pentru joi, 2 iulie, urma să vină procurorul general, Alexandru Stoianoglo.
„Înțelegem foarte bine emoțiile unor colegi știind că astăzi, cel mai probabil trebuie să vină domnul procuror general și cineva nu dorește să asigure cvorum”, a declarat Bătrîncea.