Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   ULTIMA ORĂ/ Președinta interimară a…

ULTIMA ORĂ Președinta interimară a CSJ, NUMITĂ în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se întrunește în ședință vineri, 24 noiembrie. Membrii CSM vor examina suspendarea din funcție a unor judecători, conform agendei publicate. Totodată, va avea loc concursul pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituțională (CC) a R. Moldova.

UPDATE 15:55 Cu 6 voturi „pro”, președinta interimară CSJ Viorica Puica a fost numită în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională (CC) din partea CSM.

UPDATE 15:45 CSM a făcut publice CV-urile, declarațiile privind integritatea etică și scrisorile de motivare ale celor doi candidați la funcția de judecător al CC.

Președinta interimară a CSJ Viorica Puica

„Curtea Constituţională, fiind unica autoritate de jurisdicție constituţională în Republica Moldova şi independentă de orice altă autoritate publică, garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească, garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.

Decizia mea de a candida la funcția de judecător al Curţii Constituţionale este asumată reieşind din rolul Curţii în consolidarea unei societăți democratice şi edificarea statului de drept, responsabilitățile deduse din mandatul funcţiei, dar şi din experienţa mea vastă pe parcursul a peste 26 ani de activitate în domeniul juridic”, se arată în scrisoarea de motivare a judecătoarei Viorica Puica.

Puica a fost vizată, anterior, în două cauze civile. Pe numele acesteia au fost depuse mai multe plângeri la Inspecția judecătorilor. Aceasta a comunicat că în perioada de activitate în calitate de judecător, începând cu 26.11.2002 și până data îndeplinirii chestionarului, nu am fost sancționată disciplinar niciodată.

Procuror-șef al Secției Combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale Sergiu Russu

„Motivul care m-a determinat să aplic la acest concurs este unul complex. Permiteţi-mi să reliefez doi piloni, care consider că vor conferi candidaturii mele nu doar o compatibilitate sporită cu funcția la care aspir, ci şi o doză importantă de plus valoare pentru forul onorabil.

  • Primul din aceştia ține de profilul meu profesional;
  • Al doilea de profilul personal, în special viziunile privind justiția constituțională, care s-au cristalizat în cadrul carierei juridice pe care am desfăşurat-o în timp.

(…) Experiența din cadrul procuraturii specializate care, prin competenţele sale examinează infracţiuni contra păcii și securității, contra autorităților publice şi a securității statului dar şi altor categorii de crimă organizată, care în prezent au evoluat peste dimensiunile clasice şi se materializează prin forme
mult mai periculoase, mi-a fortificat perspicacitatea personală asupra rolului şi importanței delimitărilor puterilor în stat şi necesității asigurării capacităților acestora de monitorizare şi temperare.

Mai mult, în cadrul activității din procuratura specializată, în limitele atribuţiilor funcționale, am cooperat cu reprezentanți ai instituțiilor Guvernamentale, Parlamentului, Curții de Conturi, dar şi altor autorități publice care sunt reflectate în Constituție – experiență practică şi utilă calității de judecător constituțional.

În cadrul exercitării mandatului, îmi voi aduce contribuția întru dezvoltarea jurisprudenței constituționale, inclusiv în coraport cu convențiile internaționale ratificate de țara noastră, a practicilor valoroase ale Curţii Europene ale Drepturilor Omului, dar şi ale altor foruri internaționale care formulează recomandări asupra actelor prezentate spre examinare Curţii Constituţionale.

Consider că, în virtutea cunoştinţelor pe care le-am acumulat pe parcursul activităţii şi abilitățile pe care le-am dezvoltat, posed potențialul necesar pentru a contribui cu deplină dăruire de sine, pentru a face parte din autoritatea menită să asigure supremaţia Constituţiei, realizarea principiului separării puterii de stat şi garantării responsabilității statului faţă de cetăţean şi a cetățeanului faţă de stat”, a menționat Russu în scrisoarea sa de motivare de 4 pagini.

Procurorul-șef a indicat că a fost parte vătămată în două procese penale, și a avut o singură plângere disciplinară.

Russu a fost una din persoanele cărora le-a fost spart contul de Telegram, acum un an, în ceea ce a fost numit „Moldova-Leaks”.

UPDATE 14:32 Membrii CSM încep intervievarea celor doi candidați la funcția de judecător la Curtea Constituțională. Interviul nu este transmis live, „potrivit acelorași criterii și condiții care au fost aprobate, va avea loc înregistrarea audio/video a interviului și interviul va fi plasat ulterior pe pagina CSM”, a anunțat președintele interimar al CSM Sergiu Caraman.

Prima intervievată este președinta interimară a Curții Supreme de Justiție Viorica Puica.

UPDATE 14:30 Subiectul privind suspendarea din funcție celor doi judecători a fost amânată pentru altă ședință, motivul fiind că avocatul lui Aureliu Postica a comunicat că nu poate ajunge la ședință.

UPDATE 13:26 CSM a luat o pauză până la ora 14:00, când va fi examinat subiectul privind concursul pentru funcția de judecător la CC.

UPDATE 13:18 Repartizarea celor 15 judecători de la Judecătoria Chișinău în sediile instanței:

  1. Vladislav Schibin – sediul Centru;
  2. Elena Bolocan – sediul Buiucani;
  3. Ion Dadu – sediul Buiucani;
  4. Marcel Popesc – sediul Centru;
  5. Ana Bologan – sediul Ciocana;
  6. Mihaela Scripliuc – Botanica, sediul central;
  7. Dumitru Bosîi – sediul Ciocana;
  8. Vladislav Negru – sediul Buiucani;
  9. Valeriu Curicheru – sediul Buiucani;
  10. Veaceslav Negurița – sediul Centru;
  11. Svetlana Bucur – sediul Centru;
  12. Vitalie Moroșanu – sediul Buiucani;
  13. Victoria Bogomolova – sediul Centru;
  14. Ana Costiuc – sediul Buiucani;
  15. Aliona Postu – sediul Buiucani.

CSM a aprobat, pe 11 octombrie, transferul a mai multor judecători la o instanță egală în grad. Potrivit CSM, transferul va începe din 1 decembrie 2023. Până atunci, judecătorii vor încheia dosarele din gestiune.

UPDATE 10:45 Membrul CSM Ion Guzun a prezentat subiectul privind suspendarea din funcție a unor judecători. Este vorba despre magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Aureliu Postica și Radu Grecu. Suspendarea celor doi urmează să fie examinată după ora 15:00, pentru ca avocatul lui Aureliu Postică să poată participa la ședință.

Aureliu Postica este învinuit într-un dosar penal, pentru fals în declarații, aflat pe rolul instanței de judecată.

Judecătorul Radu Grecu este unul dintre dintre cei patru magistrați pentru care CSM a eliberat acordul privind pornirea urmăririi penale și acțiuni de urmărire penală la 14 noiembrie 2023. 

Grecu este bănuit pe un capăt de acuzare – corupere activă (art. 325 alin.(3) lit.a1din Codul penal), fără a avea aplicată vreo măsură preventivă.

UPDATE 10:35 Subiectul privind desfășurarea concursului pentru desemnarea unui judecător la CC va fi examinat începând cu ora 14:00, au hotărât membrii CSM cu 4 voturi „pro” și 2 voturi „împotrivă”.

Unul dintre motive este că nu a trecut destul timp de la anunțarea candidaților, așa cum prevede Regulamentul concursului. Totodată, la ședință sunt doar doi membri judecători din cei 6 prezenți, ceea ce nu permite examinarea subiectelor privind numire magistraților.


Pe ordinea de zi a întrunirii au fost incluse 14 subiecte, inclusiv privind desemnarea unor judecători pentru exercitarea atribuțiilor funcției de președinte/vicepreședinte al instanței judecătorești.