Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Percheziții la Hîncești,…

ULTIMA ORĂ Percheziții la Hîncești, Călărași, Strășeni, Nisporeni, Criuleni, Florești și Orhei în 7 cauze penale de corupere electorală. Primele informații de la CNA

Sursa foto: CNA

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău, Bălți și Cahul desfășoară joi dimineață, 31 octombrie, percheziții în mai multe localități din raioanele Hîncești, Călărași, Strășeni, Nisporeni, Criuleni, Florești și Orhei. Acțiunile au loc în cadrul a șapte cauze penale, pornite sub aspectul săvârșirii infracțiunii cu privire la coruperea electorală.

Potrivit unui comunicat al CNA, 12 reprezentanți ai unui partid politic sunt bănuiți că ar fi oferit mijloace bănești alegătorilor în vederea exercitării de către aceștia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale.

„Astfel, perchezițiile de astăzi vizează atât acțiuni de urmărire penală la domiciliile bănuiților, cât și la sediul unei formațiuni politice, toate persoanele urmând a fi escortate la CNA pentru audieri, una dintre care a fost deja reținută pentru 72 de ore, fiind vorba despre liderul organizației teritoriale Cimișlia”, precizează CNA.

Reprezentanții Centrului atenționează că persoanele care oferă bani pentru a influența rezultatele unui scrutin riscă de la un an până la 5 ani de închisoare și amendă de peste 50 de mii de lei, iar finanțarea ilegală a partidelor politice din surse interzise se pedepsește cu până la 6 ani de închisoare și cu amendă de peste 67 de mii de lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, conform CNA, instituțiile de drept pot aplica sechestru pe bunurile persoanei. De asemenea, persoanele care colaborează cu organele de drept sunt eliberate de răspundere penală/contravențională dacă s-au autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârșirii faptei de corupere electorală.