ULTIMA ORA Ministerul Justiției cere limitarea activității partidului „Şansă” pentru un termen de jumătate de an
Ministerul Justiției (MJ) a înregistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată prin care solicită aplicarea prevederilor Legii cu privire la partidele politice, privind limitarea activității Partidului Politic „Şansă”, pentru un termen de 6 luni, se arată într-un comunicat al ministerului emis miercuri, 15 mai.
Potrivit MJ, anterior, Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat ministerul, informând că în cadrul controlului complex efectuat în privința Partidului Politic „Șansă”, organul de conducere al acestuia nu s-a conformat cerințelor Comisiei și nu a prezentat datele complete, urmând a fi aplicate corespunzător prevederile Legii cu privire la partidele politice.
Conform prevederilor legale, Ministerul Justiției a solicitat Partidului Politic „Șansă” prezentarea actelor către Comisia Electorală Centrală în conformitate cu cerințele actului de control, ulterior fiind informat că informația remisă nu este conformă pentru efectuarea controlului, fapt care a determinat înregistrarea acțiunii în instanță, punctează reprezentanții MJ.
În iunie 2023, la doar o săptămână de la declararea neconstituționalității Partidului Politic „Șor”, ex-deputatul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a creat Blocul Politic „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R.”, desemnându-se coordonator al acestuia. Blocul a fost constituit din două partide: fosta formațiune „Ai noștri”, redenumită în „Șansă” și „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” – FASM.
Reprezentanții Partidului „Șansă”, condus de fostul jurnalist Alexei Lungu, au participat la lansarea blocului „Victorie”, la Moscova.