ULTIMA ORĂ! DOC Dosarul în care Damir și Pînzari sunt cercetați pentru abuz de putere a fost repartizat spre examinare. Cauza – repartizată judecătorului care riscă să rămână fără circa 3 milioane de lei, după un control al ANI
Președintele Asociației FEA, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc, actualul șef al IP Balți Valeriu Cojocaru și ex-ministrul Apărării Alexandru Pînzari, vor compărea pe banca acuzaților.
Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) nu au făcut niciun anunț cu privire la transmiterea vreunui dosar în judecată în acest sens, în timp ce pe portalul Judecătoriei Chișinău a fost publicată informația cu privire la repartizarea cauzei penale în care cei trei sunt cercetați pentru abuz de putere sau abuz de serviciu.
Solicitați de ZdG, responsabilii din cadrul PCCOCS ne-au declarat că „atunci când acest caz va fi expediat în instanță neapărat vor comunica publicului larg”.
Declarația reprezentanților PCCOCS vine în contextul în care cauza penală a fost înregistrată la Judecătoria Chișinău, fiind deja și repartizată spre examinarea în fond, în prima instanță.
Contactat de ZdG, purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, ne-a comunicat că va reveni mâine cu detalii în acest sens.
Conform informațiilor obținute de ZdG, dosarul în care Dorin Damir, președintele FEA, Alexandru Pînzari, ex-ministru al Apărării, dar și Valeriu Cojocaru, șeful IP Bălți, sunt bănuiți de abuz în serviciu, a fost repartizat spre examinare în procedura judecătorului Denis Guzun.
Denis Guzun – judecătorul despre care ZdG a scris în 2018 și care riscă să rămână fără circa 3 milioane de lei, după ce ANI a constatat cea mai mare diferență substanțială de până acum
Denis Guzun este fiul judecătorului Ion Guzun, cel care a făcut parte din Completului de judecată de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și care împreună cu magistrații Nadejda Toma și Anatolie Țurcan, au dispus strămutarea judecării cauzei penale de la Curtea de Apel (CA) Cahul la Curtea de Apel (CA) Chișinău în privința lui Ilan Șor, deputatul condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani.
În anul 2018, ZdG a scris despre casa de lux, banii de la nuntă, tranzacţiile şi cariera unei dinastii de judecători, investigație în care figurează judecătorul Denis Guzun, implicat în tranzacţii imobiliare încă din perioada studenţiei. ZdG a scris atunci că părinţii săi, soţii Ion şi Maria Guzun, locuiesc într-o casă de lux amplasată în coasta Chişinăului despre care susţineau în declaraţiile de avere şi interese că ar fi fost nefinisată. Imobilul nici măcar nu a fost înregistrat la Cadastru.
În 2018, Denis Guzun conducea un Mercedes evaluat la 30 de mii de euro şi susţinea că a câştigat, la nunta pe care a jucat-o în 2017, nu mai puţin de 110 mii de euro.
Familia Guzun, cu studii şi activitate în justiţie, a reuşit să-şi construiască, în ultimii ani, o avere de invidiat.
Ion Guzun, tatăl lui Denis Guzun, în luna martie curent, s-a înregistrat în cursa pentru fotoliul de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ).
La 25 mai curent, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a anunțat că a încheiat procedura de control a averii pe numele judecătorului Denis Guzun de la Judecătoria Chișinău, despre care ZdG a scris în 2018.
În cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale, care cade sub incidența legislației actuale și reprezintă cea mai mare sumă identificată de către ANI, în mărime totală de aproximativ 3 milioane de lei.
Potrivit ANI, suma depășește de 23, 7 ori plafonul admis de lege, mai exact 20 de salarii lunare pe economie.