ULTIMA ORĂ! Curtea de Apel admite o cerere de neconstituționalitate și se adresează la CC cu privire la numărul secțiilor de vot în străinătate. Ședința este amânată până la pronunțarea Înaltei Curți
Magistrații de la Curtea de Apel au admis o cerere de neconstituționalitate depusă de Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (DA) cu privire la sesizarea Curții Constituționale (CC) a R. Moldova privind exercitarea controlului constituționalității unor prevederi din Codul electoral în legătură cu numărul secțiilor de vot care urmează să fie deschise în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. În context, Curtea de Apel a amânat examinarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate.
Marți, 15 iunie, este a cincea zi când instanța de apel se întrunește pentru a relua ședința de judecată cu privire la examinarea contestațiilor depuse de reprezentanții mai multor partide, în legătură cu modificarea deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 8 iunie curent de a deschide 146 de secții de vot în străinătate.
Contestații în acest sens au fost depuse de Partidul Unității Naționale (PUN), Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Partidul Democrația Acasă și Blocul electoral „Renato Usatîi”.
Luni, 14 iunie, după mai multe cereri de recuzare, în a patra zi de ședință de la Curtea de Apel Chișinău (CA), magistrata Ecaterina Palanciuc a fost înlăturată de la examinarea constestațiilor depuse de mai multe partide politice privind numărul secțiilor de votare în străinătate. O cerere de recuzare în acest sens a fost depusă de către Platforma DA. Ulterior, reprezentanții partidelor au cerut recuzarea magistratului Anatolie Minciună și a judecătoarei Veronica Negru, cea care a înlocuit-o pe Ecaterina Palanciuc.
Cererile de recuzare și cauza în fond urmează a fi examinate în ședința de marți, 15 iunie, de la Curtea de Apel Chișinău.
Ora 10:33 Magistrații de la Curtea de Apel anunță că ședința este întreruptă și va fi reluată după ce Curtea Constituțională se va expune pe marginea sesizării.
Ora 10:25 Magistrații de la Curtea de Apel au admis o cerere de neconstituționalitate depusă de Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (DA) cu privire la sesizarea Curții Constituționale (CC) a R. Moldova privind exercitarea controlului constituționalității unor prevederi din Codul electoral în legătură cu numărul secțiilor de vot care urmează să fie deschise în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Ora 10:16 „Noi considerăm că acest complet de judecată este capabil să examineze cauza”, au declarat reprezentanții PACE.
Ora 10:00 Cererea de recuzare, a doua la număr, a magistratei Veronica Negru a fost respinsă.
Ora 09:00 Ședința de marți a început cu examinarea celei de-a doua cerere de recuzare a magistratei Veronica Negru, cea care a înlocuit-o pe Ecaterina Palanciuc la examinarea cauzei în fond.
„Este o nouă cerere de recuzare a magistratei Negru, având în vedere alte circumstanțe. Nu sunt tot aceleași argumente. Nu sunt aceleași motive invocate în prima cerere de recuzare. Sunt alte motive, alte circumstanțe. Cererea de recuzare de astăzi conțin motive suplimentare decât în cererea depusă ieri”, a declarat avocatul Platformei DA.
Sâmbătă, 12 iunie, Curtea de Apel (CA) Chișinău a reluat pentru a treia zi ședința de judecată cu privire la examinarea contestațiilor depuse cu privire la anularea deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 8 iunie de a deschide 146 de secții de votare în străinătate. După mai multe ore de desfășurare, ședința a fost amânată.
Și joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, au avut loc ședințe la Curtea de Apel, ședințe care au durat pre întregi și în cadrul cărora au fost examinate mai multe cereri de recuzare ale magistraților din partea autorilor contestațiilor depuse în instanța de apel.
Joi, 10 iunie, în prima ședință de la Curtea de Apel, magistrații au decis conexarea contestațiilor depuse de mai multe partide cu privire la modificarea deciziei CEC din 8 iunie de deschidere a 146 de secții de votare în străinătate. Contestații în acest sens au fost depuse de PUN, AUR și Partidul Democrația Acasă, blocul electoral „Renato Usatîi”.
- Ședința de la Curtea de Apel cu privire la numărul secțiilor de vot în străinătate continuă: în 6 ore au fost examinate și respinse două cereri de recuzare, iar acum continuă examinarea cauzei
- După mai bine de zece ore ședința de la Curtea de Apel cu privire la secțiile de votare în străinătate a fost amânată pentru mâine
Cronologia ședinței de joi: LIVE/ Curtea de Apel examinează contestațiile depuse de mai multe partide în legătură cu decizia CEC privind secțiile de votare în străinătate. Cererea de recuzare a completului de magistrați, respinsă
La 5 iunie curent, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, exact același număr de secții care a fost deschis la scrutinul prezidențial din 2020, atunci când mai mulți cetățeni R. Moldova aflați peste hotare nu au reușit să voteze.
Proiectul inițial prevedea deschiderea a 162 de secții de votare, însă membrul CEC desemnat de socialiști, Maxim Lebedinschi, a venit cu propunere, ca în străinătate, să fie deschise doar 139 de secții, proiectul fiind susținut de încă patru membrii CEC – Vadim Filipov, Veaceslav Agrigoroaie, Andrei Volentir și Vasile Gafton.
La alegerile prezidențiale, desfășurate în toamna anului trecut, mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare nu au putut vota din cauza insuficienței de buletine după ce au stat la coadă ore în șir, majoritatea membrilor CEC au respins propunerile de majorare a numărului de secții de vot pentru parlamentarele din iulie.