ULTIMA ORĂ! Curtea Constituțională declară neconstituționale hotărârile PSRM-ȘOR privind „revocarea mandatului de judecătoare a Domnicăi Manole” și numirea lui Boris Lupașcu
Curtea Constituțională a declarat marți, 27 aprilie, neconstituționale Hotărârile aprobate de deputații PSRM – ȘOR privind revocarea mandatului de judecătoare constituțională a Domnicăi Manole și numirea avocatului Boris Lupașcu în funcția de judecător la Curtea Constituțională.
„Curtea Constituțională Hotărâște:
Se admit sesizările (…).
Se declară neconstituționale Hotărârile (…)”, a menționat președinta CC.
Mai exact, CC a admis sesizările depuse de către deputatul PAS Sergiu Litvinenco și deputatul Platformei DA Dinu Plîngău cu privire la declararea neconstituțională și anularea Hotărârii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, mai exact retragerea mandatului de judecătoare a Domnicăi Manole și a Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, mai exact numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la CC.
Fostul procuror, actual avocat, Boris Lupașcu, numit de PSRM – ȘOR judecător la Curtea Constituțională (CC) vineri, 23 aprilie, solicită anularea hotărârii care a stat la baza desemnării sale în funcția de judecător la CC.
Într-o scrisoare adresată Parlamentului R. Moldova și Curții Constituționale, Lupașcu solicită anularea mandatului prin care a fost numit judecător la CC de către PSRM – ȘOR.
„În legătură cu bulversarea societății în rezultatul adoptării pe 23 aprilie 2021 de către Parlament a hotărârii de numire a subsemnatului în funcția de judecător al Curții Constituționale, urmărind scopul instaurării liniștii în societatea la maxim antagonizată prin declarațiile populiste ale unor politicieni și pretinși formatori de opinie, dar și neacceptând categoric lezarea în continuare a imaginii Înaltei Curți, solicit respectuos anularea actelor care au stat la baza desemnării în această funcție, în legătură cu renunțarea benevolă la mandatul încredințat”, se arată în document.
Curtea Constituțională (CC) a suspendat vineri, 23 aprilie, decizia privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecătoare a Înaltei Curți, precum și hotărârea prin care fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale (PG), Boris Lupașcu, a fost numit judecător la CC de către PSRM – ȘOR.
Hotărârea Înaltei Curți a fost pronunțată de Liuba Șova, președintă ad-interim.
„Se admite cererea de suspendare a acțiunii Hotărârii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și a Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale depusă de domnul Sergiu Litvinenco, deputat în Parlamentul R. Moldova.
Se suspendă acțiunea Hotărârii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și a Hotărârii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale”, se arată în document.
Pe lângă deputați din opoziție, politicieni și experți constituționali care au declarat că cele două Hotărâri nu au nicio valoare juridică, menționând că adoptarea acestor acte de către PSRM – ȘOR „seamănă cu o tentativă de uzurpare a puterii constituționale, și eurodeputați, conducători ai unor instituții europene, ambasadori și miniștri externi și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu actele adoptate de Parlamentul de la Chișinău, afirmând că aceste Hotărâri vin să submineze independența CC.
Procuratura Generală a emis luni, 26 aprilie, o notă informativă prin care anunță că a recepționat, în dimineața zilei de astăzi, adresarea deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc prin care au solicitat examinarea „pretinselor fapte de uzurpare a puterii de stat și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate”.
La propunerea socialiștilor, majoritatea parlamentară formată din PSRM – ȘOR a aprobat vineri, 23 aprilie, o Hotărârea cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale. Mai exact, potrivit deputaților socialiști, care sunt autorii documentului, prin Hotărâre, se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare a Curții Constituționale. Ulterior, la propunerea tot a socialiștilor, fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale (PG), Boris Lupașcu, a fost numit, tot vineri, 23 aprilie, de deputații PSRM – ȘOR judecător la Curtea Constituțională (CC).
Tot vineri, 23 aprilie, tot socialiștii, împreună cu deputații Partidului Politic „Șor” au aprobat o declarație prin care au cerut demisia a trei judecători din cadrul Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca, acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale.
Fostul președinte al CC, Alexandru Tănase susține că abrogarea actului de numire a judecătorului constituțional nu produce nici un efect juridic.