ULTIMA ORĂ! Curtea Constituțională a declarat inadmisibile sesizările depuse la procurorul general, Alexandr Stoianoglo
Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă pentru examinarea în fond sesizarea depusă de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, cu privire la verificarea constituționalității modificărilor operate la Legea cu privire la Procuratură.
Drept inadmisibilă a fost declarată și sesizarea lui Stoianoglo cu privire la controlul constituționalității decretului președintei Maia Sandu prin care a fost încetat mandatul lui Dumitru Pulbere în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Reprezentanții Procuraturii Generale (PG) au sesizat vineri, 3 septembrie, Curtea Constituțională (CC) în contextul modificărilor operate la Legea cu privire la Procuratură. Reprezentnații PG au anunțat printr-un comunicat de presă că procurorul general, Alexandr Stoianoglo, s-a adresat cu o sesizare la Curtea Constituțională în vederea controlului constituționalității modificărilor operate de Parlament la Legea Procuraturii.
La 21 septembrie, procurorul general, Alexandr Stoianoglo a solicitat controlul constituționalității decretului președintei Maia Sandu prin care a fost încetat mandatul lui Dumitru Pulbere în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Detalii aici.
Ulterior, Curtea Constituțională a dispus vineri, 24 septembrie, suspendarea decretului președintei R. Moldova, Maia Sandu, din 6 septembrie 2021 privind încetarea de drept mandatul lui Dumitru Pulbere în calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), până la soluționarea cauzei.
Proiectul pentru modificare Legii cu privire la Procuratură, inițiat de deputați PAS, a fost aprobat marți, 24 august, în lectură finală, cu 56 de voturi.
Performanțele procurorului general urmează să fie evaluate de către o comisie specială, care va fi constituită la sesizarea președintelui țării sau a cel puțin a 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), iar în cazul în care în urma evaluării conducătorul Procuraturii Generale (PG) obține calificativul „nesatisfăcător” Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va propune președintelui R. Moldova eliberarea din funcție a procurorului general. Este principala modificare operată la Legea cu privire la Procuratură.
Principala modificare aprobată la Legea cu privire la Procuratură se referă la introducerea unor mecanisme de evaluare a activității procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Procuratura Generală a dat aviz negativ la modificările operate la Legea Procuraturii, iar la 23 august curent PG a anunțat că PG „s-a adresat structurilor internaționale cu apelul de a fi analizată compatibilitatea modificărilor legislative propuse de Parlamentul Republicii Moldova, ce se referă la procedurile de tragere la răspundere disciplinară și la evaluarea performanțelor procurorului general, precum și la modificarea componenței CSP, cu standardele europene de specialitate”. Detalii aici