ULTIMA ORĂ CSJ respinge cererea de contestare a deciziei Comisiei Pre-Vetting înaintată de magistratul Anatolie Țurcan
Completul de judecată special pentru examinarea contestațiilor declarate împotriva deciziilor Comisiei Pre-Vetting din cadrul Curții Supreme de Justiție (CSJ) a respins luni, 6 februarie, cererea de contestare a deciziei Comisiei înaintată de magistratul Anatolie Țurcan, care nu a promovat evaluarea.
Conform legislației, decizia motivată a CSJ urmează să fie publicată în termen de cinci zile de la pronunțarea hotărârii.
Anatolie Țurcan a fost numit în funcția de judecător al CSJ în 2016, până la atingerea vârstei de 65 de ani. Anterior, a activat în calitate de judecător la Curtea de Apel Chișinău, judecător la Judecătoria Râșcani și judecător la Judecătoria Ocnița.
Anatolie Țurcan a făcut parte din Completul de judecată de la Curtea Supremă de Justiție, alături de Vladimir Timofti și Nadejda Toma, care a pus punctul final în dosarul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Cei trei magistrați au declarat neîntemeiat decursul depus de avocatul lui Platon împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău prin care a fost menținută condamnarea la 18 ani de închisoare.
Anterior, Anatolie Țurcan a exercitat funcția de membru al CSM pe o perioadă de 8 ani, 2 mandate consecutive.
Când era membru al CSM, Țurcan a fost promovat de către colegii săi, de la CA Chișinău la CSJ.
Tot pe perioada mandatului său la CSM, au fost promovați în funcție și alți judecători vizați în mai multe investigații jurnalistice, cum ar fi: Mariana Pitic, promovată în funcția de judecător la CSJ și Mihai Poalelungi, promovat în funcția de președinte al CSJ. Țurcan a participat și la câteva subiecte care au servit ca temei pentru revocarea actualei componențe a CSM, și anume, darea acordului la pornirea urmăririi penale în privința a 15 judecători în baza sesizării făcute de procurorul general, precum și la darea acordului la pornirea urmăririi penale în privința ex-judecătoarei CA Chișinău, Domnica Manole.
Miercuri, 4 ianuarie, Comisia Pre-Vetting a anunțat că magistrații Iurie Bejenaru, Anatolie Țurcan, Vitalie Stratan, Angela Bostan și Vladislav Holban, candidați la funcții în CSM, nu au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Potrivit Comisiei, aceștia „nu au corespuns criteriilor de integritate”.
Până acum, doar cinci candidați la funcții în CSM au promovat evaluarea Comisiei pre-vetting – Livia Mitrofan şi Maria Frunze de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, Ioana Chironeţ, judecătoare la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, Vasile Șchiopu, judecător la Judecătoria Ungheni și Sergiu Caraman, judecător la Judecătoria Criuleni.