ULTIMA ORĂ Cinci judecători, candidați la funcții în CSM, nu au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting
Cinci judecători, candidați la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), nu au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Membrii Comisiei anunță miercuri, 4 ianuarie, că au finalizat procesul de evaluare în privința a cinci candidați la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), din rândul judecătorilor de carieră, și a transmis deciziile sale candidaților și instituției responsabile de organizarea concursului.
Deciziile îi vizează pe magistrații Iurie Bejenaru și Anatolie Țurcan, de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Vitalie Stratan, de la Judecătoria Chișinău, sediul central, Angela Bostan, de la Curtea de Apel Chișinău și Vladislav Holban, de la Judecătoria Chișinău, sediul Central, care, potrivit Comisiei, „nu corespund criteriilor de integritate și nu promovează evaluarea”.
„Membrii Comisiei și-au argumentat deciziile de nepromovare a evaluării prin constatarea unor dubii serioase cu privire la respectarea de către candidați a principiilor de integritate etică și financiară. Comisia a avut o poziție comună referitoare la patru judecători din cei cinci, și a votat în unanimitate. În cazul judecătoarei Angela Bostan, un membru al Comisiei a formulat o opinie separată, care a fost anexată la decizie”, anunță Comisia.
Până în acest moment, Comisia Pre-Vetting a emis decizii în privința a 13 candidați la funcții în CSM, din rândul judecătorilor, din cei 28 înscriși în concurs. În consecință, 3 magistrați au promovat evaluarea Comisiei sub aspectul integrității, iar 10 au fost descalificați prin nepromovarea evaluării și nu mai pot participa la concursul de ocupare a funcției de membru în CSM.