ULTIMA ORĂ Ambițiile lui Ilan Șor, puse pe pauză. Curtea Constituțională suspendă Legea cu privire la Stadionul Republican
Magistrații Curții Constituționale (CC) au decis suspendarea Legii prin care terenul fostului Stadion Republican a fost restituit în proprietatea statului, pe spațiul acestuia urmând a fi construite doar obiective sportiv-culturale. Este vorba de Legea votată la 3 decembrie de deputații PSRM, cei ai Partidului Șor și ai platformei parlamentare „Pentru Moldova”. Decizia de suspendare a acesteia a fost luată în baza unei sesizări semnate de deputații Platformei DA, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu.
Examinând sesizarea, Curtea consideră necesară suspendarea acțiunii Legii contestate, pentru a verifica, pe baza unor indicii rezonabile, existența unor acorduri bilaterale încheiate de Guvernul Republicii Moldova cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, în legătură cu transmiterea terenului pe care se găsește, actualmente, Stadionul Republican, în proprietatea Statelor Unite ale Americii, pentru construirea pe acesta a edificiului unei ambasade, potrivit Legii nr. 151 din 4 octombrie 2018, abrogată prin Legea contestată.
Deputații PSRM, cei ai Partidului Șor și ai platformei parlamentare „Pentru Moldova” au aprobat, la 3 decembrie, în două lecturi, un proiect de lege prin care terenul fostului Stadion Republican a fost restituit în proprietatea statului, pe spațiul acestuia urmând a fi construite doar obiective sportiv-culturale. Astfel, Ambasada SUA în R. Moldova a fost lipsită de dreptul de a cumpăra acest teren pentru a construi un complex diplomatic. Decizia a fost criticată de reprezentanții Ambasadei, președinta aleasă, Maia Sandu, dar și de prim-ministrul Ion Chicu. Deși hotărârea Parlamentului a fost contestată la Curtea Constituțională, la 8 decembrie, Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare.
În ședința Legislativului de joi, 3 decembrie, noua majoritate parlamentară, formată din deputați PSRM, ai Partidului Șor și ai platformei „Pentru Moldova” au votat pe bandă rulantă mai multe proiecte de lege. Printre actele votate, se regăsește și cel privind aprobarea de urgență a unui proiect de lege care să-i permită președintelui Partidului Șor, Ilan Șor, și echipei sale să construiască, pe locul unde a fost Stadionul Republican, un palat al sporturilor și un parc de distracții pentru familii, cu acces gratuit, care, potrivit lui, va deveni „un centru al unității naționale”. Proiectul a fost votat la doar o zi de la înregistrarea lui în Parlament.
Deputații motivează decizia prin faptul că „atunci când a fost aprobată legea nu au fost luate în calcul mai multe aspecte, printre ele lipsa planului general urbanistic al Capitalei și nu au fost organizate consultări cu experții, fiind încălcate mai multe norme în acest sens”.
Înainte de a fi votat în lectură finală, fostul deputat comunist și democrat, care acum se regăsește pe platforma „Pentru Moldova”, Sergiu Sîrbu, a venit cu un amendament prin care se stipulează că „acest teren rămâne în patrimoniul public al statului și pot fi construite exclusiv obiective sportiv-culturale și nu obiective comerciale”.
Ilan Șor: Astăzi am obținut o victorie importantă
După aprobarea proiectului, liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a venit cu un mesaj în care spune că „astăzi am obținut o victorie importantă”.
„Terenul Stadionului Republican a revenit în proprietatea statului. Iar la propunerea deputaților Platformei „Pentru Moldova, a fost introdus un amendament important și anume că acest teren rămâne în proprietatea publică a statului și aici pot fi construite exclusiv obiective sportive, culturale”, spune Ilan Șor.
El a menționat că acesta este „primul pas în realizarea ideii de a construi în locul stadionului MoldovaLand și BasarabiaLand, un centru sportiv, educativ și de agrement de anvergură”.
„Sunt convins că acest proiect va deveni o mândrie a Moldovei”. Iar noi îl vom realiza în cel mai scurt timp”, a punctat Ilan Șor.
Ambasada SUA la Chișinău: Această abrogare încalcă un acord bilateral și afectează negativ relaţiile
Prin hotărârea din 3 decembrie, Ambasada Statelor Unite la Chișinău a fost lipsită de dreptul de a cumpăra acest teren pentru a construi un complex diplomatic. Într-o reacție oficială, diplomația americană regretă şi critică decizia.
„Statele Unite au negociat în bună-credinţă cu Guverne succesive ale R. Moldova timp de peste un deceniu achiziţia terenului. Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internaţional şi afectează negativ relaţiile dintre SUA şi R. Moldova”, se spune în reacţia Ambasadei SUA.
De asemenea, în comunicat se spune că SUA sunt pregătite să investească peste 250 de milioane de dolari pentru a construi o nouă ambasadă la Chişinău, creând sute de locuri de muncă, sprijinind afacerile locale şi revitalizând economia R. Moldova.
„După cum am spus în mod constant, orice nouă construcţie pe acest teren va respecta semnificaţia lui culturală şi istorică. Îndemnăm autorităţile R. Moldova să regândească acest pas şi să-şi onoreze obligaţiunile asumate în urma negocierilor”, se mai arată în reacție.
Maia Sandu: Ambasada SUA este supărată
La rândul său, președinta aleasă, Maia Sandu, susține că cei care au luat această decizie urmăresc să înrăutățească relațiile cu SUA și „să se căpătuiască ei cu niște terenuri bune în centrul Chișinăului”.
„Ambasada este supărată pentru că au fost angajamente de-a lungul timpului din partea mai multor Guverne, inclusiv din partea guvernului actual, pentru că a fost o lege aprobată în Parlament și respectiv atunci când se aduc niște angajamente, niște pași concreți și la un moment se renunță la aceste angajamente, e clar că reacția nu are cum să fie pozitivă. Acum înțeleg că acolo vor „crește” niște blocuri de locuit, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte spații importante din Chișinău . Legea a fost contestată la Curte, să vedem care vor fi deciziile, dar intențiile lor sunt foarte clare: pe de-o parte să înrăutățească situația cu SUA, iar pe de altă parte să se căpătuiască ei cu niște terenuri bune în centrul Chișinăului”, a declarat Maia Sandu.
Ion Chicu: Este o eroare
În același timp, prim-ministrul Ion Chicu consideră că prin această decizie deputații au comis „o eroare care vizează relațiile bilaterale între parteneri strategici”.
„Această convingere a mea e valabilă pentru relațiile noastre cu toți partenerii strategici pe care îi are țara noastră. Cu SUA și alți parteneri strategici avem relații foarte bune și consider că decizia de astăzi a legislativului privind terenul de pe Tighina nu este una reușită. Executivul s-a ghidat până acum de legea încă în vigoare și au fost efectuate mai multe activități cu caracter tehnic în comun cu partea americană“, susține Ion Chicu.
La 7 decembrie deputații Platformei DA au depus o sesizare la Curtea Constituțională pe marginea acestei legi, cerând abrogarea ei. La 8 decembrie, însă, Legea cu privire la Stadionul Republican a fost publicată în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare.
Stadionul Republican a fost construit în anul 1952. Acesta a fost închis în anul 2006 şi demolat la indicația fostului premier Vasile Tarlev în anul 2007, cu promisiunea de a ridica o altă arenă în același loc. În 2014, experţii imobiliari au constatat că terenul pe care a fost Stadionul Republican valorează aproximativ 20 milioane de euro.
În 2018 deputații au votat Legea cu privire la vânzarea terenului Stadionului Republican Guvernului SUA, însă, președintele Igor Dodon a refuzat să promulge legea și a trimis-o la reexaminare. Legea a fost votată repetat, dar Dodon a refuzat, și de această dată, să o promulge.
În iunie 2019, Guvernul Filip, aflat în ultimele ore de mandat, a decis să aprobe semnarea Acordului cu privire la vânzarea terenului fostului Stadion Republican pentru construcția Ambasadei SUA în Republica Moldova. Pentru că s-a constat că hotărârea Guvernului Filip nu avea legalitate, în iulie 2019, Guvernul Sandu a aprobat o nouă hotărâre în acest sens. Documentul urma să fie ratificat și de Parlament, însă, nu s-a ajuns la asta.