Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Tatiana Chiriac, candidată la funcție…

Tatiana Chiriac, candidată la funcție de membră a CSM din rândul non-judecătorilor, nu a promovat evaluarea integrității, anunță Comisia Pre-Vetting

Comisia Pre-Vetting a anunțat miercuri, 29 martie, că Tatiana Chiriac, candidată la funcție de membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul non-judecătorilor, nu a promovat evaluarea integrității. Concluzia se conține în decizia transmisă candidatei și Parlamentului, instituția responsabilă de organizarea concursului în acest caz, transmite comisia într-un comunicat.

„Tatiana Chiriac poate accepta sau refuza publicarea deciziei, potrivit prevederilor Legii nr. 26/2022. Totodată, decizia este cu drept de atac și poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de 5 zile din data recepționării”, a anunțat Comisia Pre-Vetting.

Până în acest moment, Comisia Pre-Vetting a emis decizii de promovare sau nepromovarea a evaluării în privința a șapte candidați din grupul profesioniștilor cu experiență în drept sau alt domeniu relevant, propuși de Parlament la funcții în CSM. Doar candidații care promovează evaluarea Comisiei Pre-Vetting sunt eligibili pentru funcția de membru în CSM.

Comisia juridică din Parlament a audiat luni, 27 martie, 3 candidați non-judecători la funcția de membru CSM, care au promovat evaluarea: Alexandru Postica, Ciaglic Tatiana, Ion Guzun. Potrivit deputatului PAS, Vasile Grădinaru, joi vor fi aprobați în ședința Comisiei, ulterior votați în Parlament: Șase candidați non-judecători, incluși în lista transmisă Comisiei pre-vetting de către Parlament, au primit rezultatul evaluării.

În total, opt candidați, cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, au participat la interviul Comisiei Pre Vetting. Este vorba despre candidații non-judecători: Tatiana Chiriac, Tatiana Ciaglic, Alexandru Rotari, Valentin Caișîn, Alexandru Postică, Ion Guzun, Ștefan Belecciu și Angela Popil. Astfel, încă un candidat din acest grup urmează să primească deciziile Comisiei în zilele următoare.

Doar cinci judecători, candidați la funcții în CSM, au promovat evaluarea Comisiei pre-vetting – Livia Mitrofan şi Maria Frunze de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, Ioana Chironeţ, judecătoare la Judecătoria Chişinău, sediul CiocanaVasile Șchiopu, judecător la Judecătoria Ungheni și Sergiu Caraman, judecător la Judecătoria Criuleni.