SURSE: Cine ar fi complicele lui Plahotniuc, reținut în dosarul de spălare de bani
Surse ale Ziarului de Gardă ne-au comunicat că persoana reținută pentru 30 de zile în dosarul în care Vladimir Plahotniuc este bănuit de spălare de bani ar fi un oarecare Victor Gammer, despre care nu există prea multe informații publice.
Procurorii susțin că bănuitul, care conform surselor ZdG ar fi Victor Gammer, este pus sub învinuire pentru complicitate la infracțiunea de spălare a banilor, având în vedere că gestiona fictiv o societate comercială rezidentă, prin intermediul căreia au fost transferate mijloacele bănești.
Potrivit Registrului de Stat al Populației, în R. Moldova este înregistrată o singură persoană cu numele Victor Gammer. Totodată, datele Camerei Înregistrării de Stat arată că Victor Gammer figurează în calitate de administrator al firmei „Gammer SRL”, dar și în calitate de fondator și administrator al „Fredex” SRL, ambele fondate în anii ’90.
Tot potrivit surselor Ziarului de Gardă, cea de-a doua persoană din dosar, în privința căreia a fost emisă o ordonanță de punere sub învinuire, ar fi un administrator al companiei „Tehnomet Group SRL”, care până în 2017 a fost administrată de un oarecare Andrei Vartician, iar în prezent este condusă de Vladimir Verin.
Pe 23 septembrie 2019, Procuratura Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale în temeiul bănuielii rezonabile privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.243 alin.(3) lit.b) din Codul penal pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Potrivit materialelor cauzei, pe parcursul anilor 2013-2015, cetățeanul Vladimir Plahotniuc a creat o schemă infracțională cu scopul convertirii, transferului, dobândirii, deţinerii și utilizării unor bunuri despre care știa cu certitudine că ele constituie venituri ilicite.
Conform procuraturii, având intenția de a tăinui caracterul ilicit al acestora, Plahotniuc a înființat – prin intermediul unor persoane interpuse – mai multe companii rezidente și nerezidente, prin intermediul cărora a organizat circulația mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari – circa 18 000 000 dolari SUA și 3 500 000 EURO.
Reprezentanții procuraturii declară că materialele cauzei demonstrează că Plahotniuc cunoaștea despre faptul că aceste sume constituie mijloace financiare ilicite obținute din creditele bancare neperformante acordate de către BANCA DE ECONOMII S.A., BC UNIBANK S.A. și BC BANCA SOCIALĂ S.A.
Tot la 23.09.2019, în cadrul unei alte cauze, Procuratura Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale în temeiul bănuielii rezonabile privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.243 alin.(3) lit.b) din Codul penal pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Potrivit materialelor procesului penal, s-a stabilit că în perioada anilor 2013-2014 de la TUKUMAAN LIMITED au fost efectuate plăți:
– cu destinaţia „acordare împrumut” către SRL FINPAR INVEST în valoare totală de 7 204 439 USD.
– cu destinația „air transport services for passengers” către SRL NOBIL AIR în valoare de 381 344 EURO.
– către ABD ASIANA DEVELOPMENT LIMITED care – la rândul său – a efectuat transferuri băneşti către soţia cet. Plahotniuc Vladimir – C.O.), pe contul deschis la ABLV BANK, valoarea cărora constituie 1 550 000 EURO şi 1 140 000 USD.
Cauzele penale menționate supra au fost conexate într-o procedură unică.
Drept temei pentru pornirea urmăririi penale a servit atât adresarea autorităților elvețiene parvenită într-un schimb spontan de informații din iunie 2019, cât și analiza Serviciului prevenirea și combaterea spălării banilor privind activitatea agenților economici afiliați cetățeanului Vladimir Plahotniuc.
În cadrul cauzei penale, o persoană a fost reținută, iar în privința a două persoane (inclusiv cet. Vladimir Plahotniuc) a fost emisă ordonanța de punere sub învinuire în contumacie și au fost dispuse investigații în vederea căutării acestora. Procurorii anticorupție au înaintat demersuri privind aplicarea măsurii de arest preventiv și eliberarea mandatului de arest pentru un termen de 30 zile.