Socialistul Igor Dodon rămâne sub control judiciar. Magistrații CSJ au respins recursul depus de procurorii anticorupție
Fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon, învinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei „organizații criminale”, rămâne sub control judiciar pentru 60 de zile, având interdicția de a părăsi țara. Decizia a fost luată luni, 28 noiembrie, de magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ), care au respins recursul depus de procurorii anticorupție cu privire la schimbarea măsurii preventive în privința socialistului.
„Considerăm că este o problemă destul de gravă, deoarece, în condițiile respective, ne aflăm în ipostaza în care pe viitor vor fi deferiți judecății alți inculpați și atunci vom ajunge în instanța de judecată când vor fi respinse demersurile de prelungire a arestării mai multor inculpați pe cauze de rezonanță și atunci procurorii sunt lipsiți de dreptul de a contesta aceste decizii ale instanțelor judecătorești, ca fiind declarate inadmisibile (…)”, a declarat procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc după pronunțarea deciziei.
Pe 18 noiembrie 2022, Igor Dodon a fost eliberat din arest la domiciliu, fiind plasat sub control judiciar, având interdicția de a părăsi țara.
Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat.
După câteva ședințe preliminare de judecată, pe 11 noiembrie, la CSJ, într-o atmosferă tensionată, a început examinarea în fond a dosarului „kuliok”.
Pe 6 octombrie 2022, Procuratura Anticorupție a anunțat despre trimiterea în judecată a cauzei penale de învinuire a ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
Dosarul disjuns pe două capete de acuzare în privința lui Igor Dodon a fost transmis conform competenței CSJ-ului pentru examinare în fond. Potrivit prevederilor art. 39 din Codul de procedură penală, CSJ este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de președintele R. Moldova, precizează Procuratura.
„Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din R. Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000 până la 1 000 000 de dolari. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din R. Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, se arată în comunicatul publicat de PA.
„Mă declar complet nevinovat și vom dovedi acest lucru în instanță. Acesta este un caz 100% politic, cusut cu ață galbenă, cu martori falși. În plus, am identificat numeroase nereguli și greșeli din partea procurorilor, care s-au grăbit să trimită cazul în instanță pentru a raporta conducerii țării cu privire la sarcinile pe care și le-au stabilit”, a declarat Igor Dodon, după ce dosarul a fost trimis în judecată.
Urmărirea penală în dosarul denumit generic „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce CA Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sectorul Ciocana, privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova, emisă anterior. Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care s-a speculat că ar fi fost bani. În acea înregistrare, Igor Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să transmită punga lui Cornel (se presupune că e vorba despre Corneliu Furculiță, n.r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i dea banii lui Costea (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n.r.) ca să-i transmită lui Cornel.
Secvența video, publicată de fostul deputat Iurie Reniță, este o continuare a înregistrării video de la întâlnirea celor trei din iunie 2019, când Dodon declara că primește lunar bani din Federația Rusă pentru finanțarea PSRM. Ulterior, Dodon declara public că ar fi jucat un rol în cadrul acelor discuții, cu scopul de a-l debarca pe Plahotniuc de la guvernare.
Igor Dodon este bănuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală și trădare de Patrie.
- Istoria arvunei de 25 de mii de euro pentru „utilaje de bucătărie”, plătită cash de soția ex-președintelui Dodon. Urmele duc spre cumnatul său și o bază de odihnă „all inclusive” de pe malul Nistrului
- VIDEO/ Legăturile familiei Dodon cu pensiunea „Fata Morgana”: „Acolo va fi un restaurant cu 100 de locuri. Lumea care trăiește mai aproape spune că Dodon a cumpărat. Ca să nu bată tare la ochi, l-o pus pe cumnat”