Socialistul Igor Dodon este audiat în aceste momente de Procuratura Generală în dosarul „Energocom”
Ex-președintele socialist al R. Moldova Igor Dodon, acum președinte de onoare al Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), este audiat miercuri, 29 decembrie, de către procurorii din cadrul Procuraturii Generale (PG) în cadrul cauzei penale SA „Energocom” privind procurarea energiei electrice în perioada 2008-2009, atunci când Dodon era ministrul al Economiei.
Sursa video: Facebook via Agora
Prima ședință programată pentru 27 decembrie în cadrul căreia Igor Dodon urma să fie audiat în cauza penală „Energocom” a fost amânată în baza cererii depuse de către avocatul acestuia. Detalii aici
La 21 decembrie procurorii anunțat că Igor Dodon a fost citat la Procuratura Generală (PG) pentru a fi audiat în cadrul cauzei penale SA „Energocom”. Detalii aici
În iunie curent, reprezentanții Procuraturii Generale (PG) au anunțat că vor verifică legalitatea încheierii în anul 2008 a contractului de furnizare pentru Republica Moldova a energiei electrice din Ucraina, acțiuni în care, potrivit mai multor experți în energetică, ar fi implicați ex-președintele R. Moldova, Igor Dodon, și președinta socialistă a Parlamentului dizolvat, Zinaida Greceanîi.
Procurorii susțin că cercetările în acest au fost deja demarate la 5 mai curent, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anulat ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale pe acest caz, emisă în anul 2017 de PCCOCS.
În noiembrie 2020 Ziarul de Gardă a scris că cetățenii Republicii Moldova ar fi fost păgubiți, în anul 2008, cu 14,5 milioane de dolari în urma unei scheme de procurare a energiei electrice. Cel puțin asta spuneau atunci mai mulți experți în energetică. Conform acestora, în schemă ar fi fost implicați ex-președintele Igor Dodon, pe atunci, în 2008, ministru al Economiei, și președinta socialită a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, atunci, în 2008, premier.
În 2020, experții au menționat că pe acest caz a fost deschisă o cauză penală, dar aceasta a fost clasată atunci fără ca subiectul să fie investigat, la o lună de la depunerea mărturiilor.
În noiembrie 2020, expertul Tudor Șoitu a relatat în cadrul unei conferințe de presă că, până în aprilie 2008 Republica Moldova importa energie electrică direct de la furnizorul din Ucraina – Ukrinterenergo la un preț de patru cenți per kwh. În luna martie a aceluiași an, însă, în schemă a apărut intermediarul Energo Partner. Se întâmpla după ce Igor Dodon, pe atunci ministru al Economiei, a negociat acest contract.
Dodon a fost numit şeful grupului de negociere printr-o dispoziție semnată în aprilie 2008 de Zinaida Greceanîi, care deţinea funcţia de prim-ministru. Contractul l-a semnat Alexandr Gusev, care pe atunci era director la Energocom, întreprindere în subordinea Ministerului Economiei condus de Dodon. După aceasta Gusev a fost promovat la Moldovagaz.
Conform expertului, în luna mai 2008, Energo Partner furniza 30% din energie la un preț de 5,3 cenți/kwh. Restul 70% era furnizat de Ukrinterenergo la un preț de 4 centi/kwh. În luna iulie, firma-căpușă livra deja 72% din energie la un preț mai mare, iar din octombrie a ridicat prețul de la 5,3 la 5,8 cenți/kwh.
Astfe, doar în perioada mai – decembrie 2008, firma Energo Partner a obținut un profit de 14,5 milioane de dolari pe diferența de preț la energie.