„Și din nou muzică”. Acuzații de falsificare a actelor, tergiversare a procesului și o sesizare la Curtea Constituțională, la cea de-a doua ședință de judecată în dosarul „kuliok” al lui Igor Dodon
În ședința de continuare a examinării dosarului fostului șef de stat Igor Dodon, în care se va cerceta episodul filmat în iunie 2019, când a primit de la Vladimir Plahotniuc o pungă neagră, avocații au încercat, din nou, și tot fără succes, să înlăture un procuror din proces.
„Și din nou muzică”, a exclamat fostul președinte, la prima pauză a ședinței de luni, 24 octombrie.
Tot avocații au cerut, fără să le fie satisfăcută solicitarea, suspendarea procesului de judecată.
În schimb, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au admis solicitarea apărării de a sesiza Curtea Constituțională (CC) privind legea care a stat la baza numirii în funcția de președintele interimar al CSJ a unui judecător, care face parte și din completul de judecată ce examinează dosarul „kuliok”.
„Libertate, libertate, libertate”
Luni, aproape de ora 14:00, la sediul Curții Supreme de Justiție (CSJ) și-au făcut apariția, pe rând, procurorii de caz și apărătorii fostului președinte. Igor Dodon lipsea. În fața Curții se adunaseră în jur de o sută de susținători ai lui Igor Dodon, iar la intrare puteau fi văzute două boxe. Timp de câteva minute oamenii au stat liniștiți, apoi, dintr-o dată, s-a auzit în cor „libertate, libertate, libertate”. „Vine Igor Dodon”, ne-am gândit noi, cei aflați în clădirea CSJ. Și așa a și fost. Fostul șef de stat și-a făcut apariția în clădire, fiind însoțit de doi bodyguarzi. Sunt aceiași bărbați care l-au însoțit la prima ședință.
Comparativ cu ședința de săptămâna trecută, de această dată Igor Dodon a fost mai puțin dornic să vorbească cu presa. O reporteră însă l-a întrebat ce era în sacoșa neagră primită de la Plahotniuc. „V-am răspuns de 100 de ori”, a replicat Dodon. „Da, dar niciodată concret”, a continuat jurnalista. „Nu știu, căci nu am luat-o”, a tăiat-o scurt Igor Dodon și a mers spre sala de ședințe.
Procurorul, acuzat că a falsificat documente oficiale importante
14:00. Președintele completului de judecători care examinează dosarul în care fostul președinte de stat este acuzat că a pretins aproape un milion de dolari de la Plahotniuc, pentru a promova în Federația Rusă interesele PDM, anunță continuarea ședinței preliminare. După epuizarea formalităților de prezentare a celor din sală, Vladimir Timofti le amintește avocaților că trebuie să prezinte lista de probe, moment la care fusese pusă pe pauză prima ședință de judecată. În loc să prezinte lista de probe, avocații lui Dodon însă au anunțat că au pretenții cu privire la faptul că procurorul Petru Iarmaliuc i-ar fi încălcat lui Igor Dodon „dreptul la un proces echitabil”.
În principal, avocații au reclamat faptul că într-un termen prea scurt, și anume de câteva minute, procurorul le-a refuzat solicitarea privind acordarea unui termenl suplimentar de a fotocopia volumul cauzei penale, înainte ca dosarul să fie transmis în instanța de judecată.
„Noi am primit o ordonanță de refuz admiterii cererii noastre. Am depus cerere la 5 octombrie, ora 16:20, iar în termen de 25 de minute am primit un răspuns formal din partea Procuraturii precum că nu ni se permite extinderea acestui termen. (…) Există o încălcare a dreptului la apărare”, a spus avocatul Ion Vîzdoagă.
„Cum în 15 minute se examinează o cerere de 17 foi? Nu știu cât este de serioasă o asemenea abordare”, a menționat și avocatul Nicolae Posturusu.
Apoi, apărătorii fostului președinte și-au expus pretenția că procurorul urma, prin ordonanță, să examineze respectiva cerere, dar nu a făcut-o, precum și că Iarmaliuc ar fi emis două ordonanțe sub același număr.
„Procurorul a ascuns niște documente oficiale importante, în poziția noastră, de către instanța de judecată. (…) Se constată că noi am fost duși în eroare. Este falsificat undeva, în aceste două scrisori, numărul de ieșire, pentru că nu este posibil ca două scrisori cu conținut diferit să aibă același număr”, a spus avocatul Ion Vîzdoagă.
În replică, procurorul Iarmaliuc a declarat că „procurorii realizează acțiuni nu doar în cadrul orelor de serviciu”. Cât privește numărul identic al ordonanțelor, acesta a admis existența „unor inadvertențe tehnice”.
Igor Dodon: „Și din nou muzică”
Pe motiv că nu au încredere în „procurori care nu iau în serios materialele cauzei penale și se joacă”, apărătorii lui Dodon au cerut pauză pentru a elabora o cerere de recuzare a procurorului Petru Iarmaliuc. Tot ei au spus că vor înainta și o plângere pe numele lui Iarmaliuc în adresa Procuraturii Generale pentru că au fost duși în eroare prin „falsificarea numărului de ieșire” al ordonanțelor.
În tot acest timp, Igor Dodon a fost ocupat să citească din rechizitoriu, luând pauze mici pentru a-și privi avocații atunci când vorbeau. „Și din nou muzică”, a fost replica lui Igor Dodon atunci când judecătorii au admis pauza solicitată de avocați pentru a formula cererea de recuzare a procurorului Iarmaliuc.
„Pentru orice greșeală pe care o fac procurorii și judecătorii va fi penalizată R. Moldova la CtEDO”
În timpul pauzei, fostul șef de stat a ieșit în fața simpatizanților săi, aflați în fața instanței. Într-un discurs în limba rusă, mixat cu limba română, Dodon le-a spus celor prezenți, în principal femei de vârsta a treia, despre cele întâmplate în sala de ședință, punctând că „pentru orice greșeală pe care o fac procurorii și judecătorii, R. Moldova va fi penalizată la CEDO”. El a vorbit și despre proteste, criza energetică și actuala guvernare.
„Ne pregătim. Așa cum am vorbit, nu sunt pentru cineva sau împotriva cuiva, dar consider că la proteste trebuie să ieșim. Trebuie mai repede toți să se unească, apoi ne vom clarifica cine e roșu, cine e alb. Toți trebuie să se unească și să iasă la proteste. Ei (reprezentanții guvernării – n.r.) cred că totul le este permis. Ei au promis vremuri bune, dar ne întoarcem în anii ’90. Următoarea etapă va fi plata salariilor în galoși. De aceea, noi trebuie să fim consolidați, să fim gata să ieșim la protest. Cu judecățile noi ne vom clarifica. Acum am găsit că Iarmaliuc a făcut niște greșeli acolo. Eu în detalii juridice nu intru, dar este foarte important, pentru că ține de procedură și este primul caz în istoria R. Moldova când un fost președinte vine la CSJ. Pentru orice greșeală pe care o fac procurorii și judecătorii va fi penalizată R. Moldova la CEDO. Pentru greșelile pe care le fac procurori cu 2 ani în loc de 4 la Procuratură va fi penalizată R. Moldova”, a spus Igor Dodon.
Procurorul Iarmaliuc: „Nu am fost părtinitor. Se încearcă tergiversarea procesului”
Puțin după ora 15:00, ședința de judecată a fost reluată, iar apărătorii lui Igor Dodon și-au expus motivele solicitării înlăturării lui Iarmaliuc din proces.
„Felul în care acest procuror sfidează normele etice și de comportament ne face să credem că nu este obiectiv. Este tendențios și va vicia procesul”, a comentat unul dintre cei trei apărători ai lui Dodon. Iar un alt avocat a completat cu: „A admis fals în acte. A dus în eroare instanța de judecată și apărarea”.
În apărare, procurorul Petru Iarmaliuc a declarat că: „Nu am fost părtinitor. (…) Este o eroare tehnică faptul că a fost atribuit un număr greșit” ordonanței. Tot el a acuzat că apărarea tergiversează procesul de judecată prin înaintarea acestor recuzări.
„Este a doua oară când se cere recuzarea mea. Suntem la ședința preliminară și se încearcă tergiversarea procesului pentru ca respectiva cauză penală să nu fie examinată. Erorile tehnice pot fi modificate și înlăturate, dar aici se încearcă tergiversarea”, a declarat procurorul Petru Iarmaliuc.
„Este o omisiune. Nu este o rea voință”, a adăugat procurorul Vitalie Codreanu. Ulterior, completul de judecători s-a retras în camera de deliberări și a decis să nu satisfacă cererea de recuzare a procurorului Iarmaliuc.
Avocații cer suspendarea procesului de judecată
După ce le-a fost respinsă cererea de recuzare a procurorului, apărătorii fostului șef de stat au anunțat că au o nouă cerere. De această dată era vizat completul de judecată. Mai exact, avocații au cerut ridicarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi din legea în baza căreia magistratul Vladimir Timofti a fost numit în funcția de președinte interimar al CSJ, remiterea sesizării la Curtea Consituțională și suspendarea procesului în cauza penală a lui Igor Dodon. „Sesizarea este pregătită. Nu vrem timp pentru a o pregăti”, a comentat avocatul Petru Balan.
Și de această dată procurorii au acuzat apărarea că încearcă să tergiverseze procesul. „Este o cerere abuzivă, orientată să tergiverseze procesul de judecată. Învinuitul ar trebui să fie interesat ca pe acest dosar să se facă lumină, nu să-l tergiverseze”, a comentat procurorul Iarmaliuc.
Magistrații, aflați la un pas de a se retrage în camera deliberărilor, au fost întrerupți de Igor Dodon cu: „Nu m-ați întrebat dacă am ceva de spus”.
Igor Dodon: „Eu sunt cel mai interesat ca totul să fie cât mai legal, transparent, conform procedurilor”
Sesizând eroarea, judecătorii i-au oferit fostului președinte posibilitatea să se expună.
„Eu vreau ca să fie foarte clar. Eu înțeleg care sunt chestiile legate de arest și așa mai departe, dar această cauză se referă la mine personal și eu sunt cel mai interesat ca totul să fie cât mai legal, transparent, conform procedurilor. Se incriminează că noi vrem să tergiversăm. Noi nu avem așa interese. Care este sensul pentru noi? Dar toate elementele referitor la procuror, vechime în muncă, greșeli în acte procesuale, ele toate vor fi la baza dosarului care mai departe va fi examinat în diferite instanțe internaționale. Tot ceea ce aplicăm noi acum nu are scop de tergiversare. Eu sunt interesat ca mai repede să mergem”, a spus Igor Dodon.
În jurul orei 17:30, magistrații au decis admiterea parțială a cererii înaintate de avocații lui Igor Dodon. Ei au decis sesizarea CC privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a legii în baza căreia a fost numit în funcție președintele interimar al CSJ, dar au respins solicitarea de suspendare a procesului de judecată.
Astfel, nici de această dată părțile nu au ajuns să discute despre învinuirile din dosar, continuarea examinării ședinței preliminare fiind programată pentru luni, 31 octombrie, ora 09:30.
Dosarul penal pe numele lui Igor Dodon a fost remis spre examinare direct la CSJ, întrucât, potrivit legii, aceasta este instituția competentă care judecă în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat în perioada mandatului.
Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat.
Urmărirea penală în dosarul denumit generic „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce CA Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sectorul Ciocana, privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova, emisă anterior. Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care s-a speculat că ar fi fost bani. În acea înregistrare, Igor Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să transmită punga lui Cornel (se presupune că e vorba despre Corneliu Furculiță, n.r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i dea banii lui Costea (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n.r.) ca să-i transmită lui Cornel. Secvența video, publicată de fostul deputat Iurie Reniță, este o continuare a înregistrării video de la întâlnirea celor trei din iunie 2019, când Dodon declara că primește lunar bani din Federația Rusă pentru finanțarea PSRM. Ulterior, Dodon declara public că ar fi jucat un rol în cadrul acelor discuții, cu scopul de a-l debarca pe Plahotniuc de la guvernare.