Sentința prin care Platon a fost condamnat la 12 ani de închisoare, anulată
Curtea de Apel (CA) Chișinău a casat, la 30 ianuarie curent, sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 12 decembrie 2017, prin care Veaceslav Platon a fost condamnat la 12 ani de pușcărie în dosarul pentru corupere activă și escrocherie, cauza urmând să fie transmisă la rejudecare.
Contactat de ZdG, avocatul Alexandru Bodnariuc a explicat că rejudecarea va fi executată de către un alt complet de judecători, sentința fiind anulată, „ne vom afla la faza incipientă de examinare în fond”.
„Au fost admise toate apelurile, s-a casat sentința instanței de fond și cauza s-a remis la rejudecare de prima instanță. S-a constatat încălcarea dreptului la apărare: că a fost înlăturat din propriul proces, nu a dat declarații, nu a pus întrebări niciunui martor, nu a fost prezent, toate demersurile avocaților au fost respinse, în final au fost înlăturați și avocații pe contract, înlocuiți cu cei din oficiu”, a declarat apărătorul ZdG.
Decizia motivată va fi pronunțată la 14 februarie curent, urmând, potrivit lui Bodnariuc, traducerea, „expedierea înapoi”, astfel că rejudecarea va avea loc „spre vară”.
„Am fost a doua oară în instanța de apel pe această cauză; prima dată s-au respins apelurile”, a completat acesta.
„Platon, urmărind scopul de însuşire a mijloacelor băneşti disponibile în conturile S.A. „Moldasig” şi S.A. ,,Alliance Insurance Group” (peste 3,5 milioane de lei şi aproximativ 10 milioane de dolari SUA), a organizat şi a dirijat, în contextul aceluiaşi grup criminal organizat, un şir de acţiuni cu caracter ilicit, îndreptate la numirea unor noi vicedirectori la companiile de asigurări prenotate. Intenţia respectivă a apărut, ca rezultat al blocării de către Comisia Naţională a Pieţii Financiare, pentru acţionarea în mod concertat, a unui grup de acţionari ai S.A. „Moldasig”, controlaţi efectiv de către Veaceslav Platon. Datorită acestui fapt a intervenit riscul de a pierde influenţa asupra companiilor de asigurare, situaţie ce a generat adoptarea deciziei de către ultimul de a implementa numirea şi avizarea unor noi vicedirectori la companiile de asigurare şi identificarea soluţiilor de operare din numele ultimilor cu fluxurile financiare a companiilor de asigurări nominalizate. Mai concret, aceştia urmau să efectueze operaţiuni ce ar duce la sustragerea mijloacelor financiare disponibile în conturile curente şi de depozit ale companiilor, prin transferarea lor în adresa altor societăţi comerciale controlate de Veaceslav Platon”, menționa atunci Procuratura Generală într-un comunicat de presă.
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, condamnat definitiv de Curtea Supremă de Justiție la 18 ani de închisoare, fiind învinuit de fraude bancare, a primit, în decembrie 2018, o nouă pedeapsă cu închisoarea. Atunci, CA Chișinău l-a condamnat la închisoare și în dosarul legat de „Moldasig” și cel în care este acuzat de escrocherie și corupere a unor angajați ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”.
Astfel, judecătorii i-au stabilit o pedeapsă cumulativă de 25 de ani de închisoare.
În prezent, Platon este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Luna trecută, acestuia i-a fost redus termenul cu 565 de zile, având în vedere demersurile apărătorilor cu privire la condițiile de detenție. Avocatul Valeriu Pleșca a declarat pentru ZdG că decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a fost atacată, deoarece apărătorii au cerut reducerea termenului cu 695 de zile.