Șeful Postului Vamal Cahul, vizat într-un dosar de contrabandă de țigări, va fi cercetat în libertate
Judecătoria Cahul a respins astăzi, 2 august, demersul procurorilor de a elibera un mandat de arestare pe numele șefului Postului Vamal Cahul, Vasile Bacalu, reținut acum două zile într-un dosar de contrabandă cu țigări.
Informația a fost confirmată pentru ZdG de către purtătoarea de cuvânt a Judecătoriei Cahul, Inga Olteanu.
Vasile Bacalu, care este soțul deputatei democrate Elena Bacalu, a fost reținut la 31 iulie de către Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi procurorii raionului Cahul.
Potrivit unui comunicat de presă al MAI, cauza penală în care este vizat Bacalu a fost pornită ca urmare a stabilirii de către Direcția Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din România a existenței unui grup infracțional organizat, specializat pe introducerea și valorificarea pe teritoriul României, în mod ilegal, a unor cantități importante de produse de tutun.
Între februarie-mai curent, potrivit MAI, membrii grupului ar fi introdus în mod ilegal din R. Moldova în România, prin sustragerea de la controlul vamal, 116 360 de pachete de ţigări fără timbru de acciz sau cu timbru de acciz emis de R. Moldova în valoare de peste 1 163 600 lei.