Şefa unui oficiu poştal şi subalterna sa, condamnate pentru delapidarea averii străine
Şefa Oficiului poştal din satul Boghiceni, raionul Hînceşti, împreună cu subalterna sa, au fost condamnate pentru însuşirea ilegală a banilor destinaţi pentru alocaţiile sociale ale unui copil invalid.
Procuratura din Hînceşti a stabilit că, în intervalul lunilor octombrie 2009 – mai 2010, şefa oficiului poştal, împreună cu poştăriţa au însuşit banii destinaţi unui copil invalid pentru alocaţiile sociale de invaliditate.
Mama copilului s-a adresat organelor de drept, deoarece inculpatele refuzau să-i transmită banii în sumă de aproximativ 3000 de lei.
În martie 2013, instanţa de fond le-a achitat pe inculpate pe motiv că nu s-a constatat existenţa faptului infracţiunii, procurorii însă au considerat sentinţa ilegală şi au contestat-o. În vara aceluiaşi an, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul procurorului, iar decizia a fost atacată la Curtea Supremă de Justiţie, aceasta remiţând cauza la rejudecare.
Astfel, recent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, inculpatele au fost recunoscute vinovate de comiterea delapidării averii străine, stabilindu-le amenzi penale a câte 10 mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita activităţi publice timp de un an.