Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Schimb de replici între Năstase…

Schimb de replici între Năstase și CSP

Foto: gov.md

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, consideră că, după ce Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a infirmat că astăzi urma să aibă loc o ședință, instituția „s-a mai acoperit încă o dată de rușine”.

Vicepremierul a calificat comunicatul CSP drept „cântecul de lebădă al ultimului bastion al regimului autoritar și oligarhic al lui Plahotniuc”.

„Faptul că tocmai CSP face trimitere în comunicat la independența justiției este cel puțin o glumă proastă, ba chiar o dovadă de cinism pur. Vreau să fiu foarte categoric: aici nu este vorba de mine, ci de cetățenii Republicii Moldova, care merită mai mult decât o Procuratură aservită unui dictator fugar care își face acum veacul prin hoteluri de lux. (…) Astăzi CSP s-a mai acoperit încă o dată de rușine, dar vreau să îi asigur pe toți că nu vom renunța la lupta noastră de a scoate Moldova cu totul din captivitate”, a scris Năstase pe pagina sa de Facebook.

Ministra Justiției, Olesea Stamate, surprinsă la Procuratura Generală în această dimineață a menționat că a fost informată ieri despre ședință, iar astăzi i s-a spus că aceasta nu se va desfășura și a venit „să clarifice lucrurile”.

Luni, 8 iulie, Andrei Năstase a anticipat organizarea ședinței extraordinare a CSP, la care urma să se discute despre solicitarea sa de a fi pornită urmărirea penală pe faptele infracționale invocate în „Declarația Parlamentului cu privire la caracterul captiv al statului Republica Moldova și a Declarația privind constatarea uzurpării puterii în stat de către Vladimir Plahotniuc și PDM”.

Astăzi, într-un comunicat de presă, CSP a precizat că infirmă public „declarațiile potrivit cărora domnul Andrei Năstase ar fi cerut Președintei Consiliului Superior al Procurorilor convocarea unei ședințe, deoarece niciun act normativ nu conferă o asemenea competență mandatului deținut de exponenții puterii executive, iar acreditarea în spațiul public a ideii de existență a acestei solicitări generează riscul depășirii limitelor impuse de principiul separării puterilor în stat și poate fi apreciat ca un element de presiune asupra Consiliului Superior al Procurorilor”.

Astăzi, la ora 14:00, Parlamentul urmează a se întruni în ședință pentru a demara procedura de înlăturare din funcție a procurorului general Eduard Harunjen, care se află în concediu de boală.