„Risc” și „curaj” la PA în timpul guvernării PDM De ce nu a fost deschis mai devreme dosar pe numele lui Plahotniuc?
Șeful Procuraturii Anticorupție (PA) Viorel Morari recunoaște că un dosar penal pe numele fostului lider PDM, Vladimir Plahotniuc, putea fi deschis mai înainte, dar susține că în cazul în care, în timpul guvernării PDM, ar fi întreprins anumite acțiuni, ar fi fost înlăturat din funcție prin intermediul procedurilor disciplinare sau acuzațiilor penale.
„Dacă n-am pornit, înseamnă că n-am avut suficient curaj”, a răspuns Viorel Morari, solicitat la subiect în cadrul Clubului jurnaliștilor de investigație „Procuratura Anticorupție și presa: Cum îmbunătățim comunicarea cu jurnaliștii și accesul la informație”.
Întrebat de ce un dosar pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost pornit abia acum, după plecarea de la guvernare a partidului pe care acesta l-a condus, Viorel Morari a explicat prin faptul că abia în vara anului curent au devenit cunoscute anumite circumstanțe, după ce Procuratura Generală a recepționat o cerere rogatorie de la autoritățile din Elveția.
„Ulterior, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor a făcut o analiză. Analiza respectivă a fost contrapusă cu informația parvenită de la autoritățile elvețiene și a fost posibilă constatarea bănuielii rezonabile, de aceea a fost pornit dosarul penal”, a declarat șeful PA, care a precizat că în prezent există două cauze în care este acuzat Vladimir Plahotniuc, iar acestea au fost comasate într-o singură procedură.
„Eu, să fi pornit dosar penal, aveam nevoie de informație preliminară, drept procuror. Eu nu o pot inventa. Eu nu pot scrie un raport bazându-mă pe ceea ce credeți dvs, ca jurnaliști. Am nevoie de o analiză. Analiza trebuie să o cer de la alte organe cum este Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Centru Național Anticorupție, Inspectoratul General al Poliției, cum sunt alte organe. Obiectiv vorbind, nimeni dintre actori nu ar fi riscat să-mi prezinte informațiile. Și chiar dacă riscau să-mi prezinte informațiile, posibil, ei nu se mențineau în funcție. Posibil eu avea să fiu dus din funcție pe un alt caz de corupție, tot de felul „preluarea afacerii” sau cu încălcări de genul „tergiversarea urmăririi penale” în cadrul Procuraturii Anticorupție, sau mărirea numărului de achitați pe dosarele din Procuratura Anticorupție, sau pe alte încălcări de ordin disciplinar care, inevitabil, ar putea fi constatate în cadrul unui control frontal”, a răspuns șeful Procuraturii Anticorupție, cu referire, inclusiv, la „dosarul Tranga”, în cadrul căruia a fost acuzat de implicare în preluarea afacerii coproprietarului lanțurilor de restaurante „Andy’s” și „La Plăcinte”.
„Am făcut strict ce a fost posibil în momentul în care mă aflam în funcție. (…) Bănuiala rezonabilă nu permitea începerea urmăririi penale. (…) Trebuia analiza de la alte organe subordonate, analiză pe care nu aveam să o obțin la acea etapă”, a precizat Viorel Morari cu referire la motivele pentru care un dosar pe numele lui Plahoniuc a fost deschis abia acum.
Pe 23 septembrie 2019, Procuratura Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale pe numele lui Vladimir Plahotniuc în două cauze, în temeiul bănuielii rezonabile privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.243 alin.(3) lit.b) din Codul penal pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari. Potrivit materialelor cauzei, pe parcursul anilor 2013-2015, cetățeanul Vladimir Plahotniuc ar fi creat o schemă infracțională cu scopul convertirii, transferului, dobândirii, deţinerii și utilizării unor bunuri despre care știa cu certitudine că ele constituie venituri ilicite.
Cauzele penale au fost conexate într-o procedură unică.
În cadrul cauzei penale, o persoană a fost reținută, iar în privința a două persoane, inclusiv în privința lui Vladimir Plahotniuc, au fost emise ordonanțe de punere sub învinuire în contumacie și au fost dispuse investigații în vederea căutării acestora.
La 11 octombrie, Judecătoria Chișinău a admis demersul procurorilor și a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.