Rețineri la BNM în „dosarul miliardului”. Procurorii urmează să decidă măsura preventivă pe numele unui fost guvernator. Detalii de la PG
Trei persoane – un actual și un fost viceguvernator, precum și un șef de direcție de la BNM au fost reținute joi, 5 martie, după perchezițiile efectuate de către Procuratura Anticorupție în cadrul instituției. Responsabilii de la Procuratura Generală anunță că tot în cadrul acestei cauze penale, astăzi, procurorii i-au înaintat învinuirea și fostului Guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, în privința căruia urmează sp fie solicitată aplicarea măsurii preventive.
Nota emisă de PG:
„Procuratura Anticorupție a desfășurat, pe parcursul zilei de joi, 5 martie, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Băncii Naționale a Moldovei.
Acțiunile procesual-penale au avut loc în contextul investigării dosarului privind frauda bancară și s-au soldat cu reținerea preventivă a 3 persoane, printre care: un actual și un fost viceguvernator, precum și un șef de direcție de la BNM. Aceștia sunt bănuți de participare la escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni comise în proporții deosebit de mari.
Tot în cadrul acestei cauze penale, astăzi, procurorii i-au înaintat învinuirea și fostului Guvernator al BNM, în privința căruia urmează a fi soluționată chestiunea privind aplicarea măsurii preventive.
Măsurile întreprinse astăzi au fost condiționate de rezultatele obținute în urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații, analiza unui spectru larg de documentație financiară și juridică, pentru viitor fiind preconizate și alte acțiuni de urmărire penală care vor viza și alte persoane publice și cu funcții de demnitate”, scrie în nota PG.
În acest context, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că a eliberat o ordonanță prin care a permis reținerea a patru persoane: ex-guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) Dorin Drăguțanu, ex-viceguvernatoarea Emma Tăbârță și actualii viceguvernatori ai BNM Aureliu Cincilei și Ion Sturzu.