Restricțiile aplicate deputatei Marina Tauber, eliberată sub control judiciar pe un termen de 60 de zile
Procuratura Anticorupție (PA) a venit cu detalii din decizia luată marți, 17 iulie 2023, de judecătoarea din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, prin care a fost respins demersul procurorului de prelungire a arestului la domiciliu pe un termen de 30 zile în privința Marinei Tauber și a fost dispusă înlocuirea măsurii cu liberarea provizorie sub control judiciar pe un termen de 60 zile.
Instanța i-a stabilit deputatei fostului partid Șor următoarele restricții: să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decât în condițiile stabilite de către instanță, să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanței de judecată orice schimbare de domiciliu, să nu intre în legătură cu persoane care au calități procesuale în cauza penală (martori, acuzați), să se prezinte la organul de urmărire penală sau instanța de judecată ori de câte ori este citată, să nu săvârșească acțiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal și să predea pașapoartele instanței de judecată.
Totodată, instanța a examinat cererea apărării de recuzare a unuia dintre procurorii ce reprezintă acuzarea, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ședința preliminară va avea loc la data de 13 septembrie 2023, procurorii și apărătorii fiind obligați să fie pregătiți pentru examinarea tuturor cererilor și demersurilor.
Deputata fostului partid Șor, care a fost declarat neconstituțional, Marina Tauber a fost eliberată din arest la domiciliu, sub control judiciar, pentru a treia oară. Decizia a fost luată de magistrata de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, Olga Bejenari, în cadrul ședinței de luni, 17 iulie, în cauza penală de învinuire a Marinei Tauber și a Partidului Politic „Șor” pe patru capete de acuzare, pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
„Încă o victorie pentru echipa noastră – echipa lui Ilan Șor! Decizia de astăzi de a mă pune sub control judiciar este doar un pas spre lumină într-un dosar care ne-a calomniat întreaga echipă”, a scris pe rețelele de socializare deputata partidului dizolvat prin decizia Curții Constituționale.
Deputata independentă a fost plasată în arest la domiciliu pe 2 mai, după ce a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău de unde urma să plece spre Tel Aviv, Israel.
Prima ședința preliminară în cadrul cauzei penale de învinuire a Marinei Tauber și a Partidului Politic „Șor” pe patru capete de acuzare, pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat a avut loc joi, 29 iunie.
Atunci, în cadrul ședinței a fost examinat demersul procurorului privind prelungirea măsurii preventive arestarea la domiciliu în privința Marinei Tauber. În rezultatul examinării demersului, judecătoarea din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul parțial, dispunând prelungirea arestului la domiciliu, cu 20 de zile, în privința inculpatei.
Marina Tauber a mai fost anterior eliberată sub control judiciar, în perioada ianuarie-februarie, dar și în toamna anului 2022. O decizie în acest sens a fost luată în luna octombrie de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care au admis parțial demersul procurorilor. O săptămână mai târziu, magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul depus de procurori împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, iar deputata a revenit în arest la domiciliu.
Acum aproape un an, pe 23 iulie 2022, Marina Tauber a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din capitală. Pe 16 august, magistrații au prelungit cu încă 20 de zile mandatul de arestare în penitenciarul nr. 13 pe numele deputatei Marina Tauber. Ulterior, ea a fost plasată în arest la domiciliu, iar măsura a fost prelungită de mai multe ori.