Recuperarea activelor din corupție – pe agenda societății civile
Succesul combaterii corupției necesită implicarea mai multor instituții și persoane, potrivit Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), care a elaborat un studiu privind reglementarea și procesul recuperării activelor din corupție în Moldova. Totodată, CAPC a organizat o serie de seminare pentru angajații sistemului bancar și ai organelor de aplicare a legilor, inclusiv Procuratura, Centrul Național Anticorupție și Autoritatea Națională de Integritate, cu privire la recuperarea activelor infracționale și combaterea spălării banilor.
„Autoritățile publice trebuie să obțină parteneri și aliați de încredere în societatea civilă și structurile comerciale. Toți membrii acestei societăți sunt cointeresați în dezvoltarea durabilă și protecția intereselor”, consideră reprezentanții Centrului.
Instrumentele legale nu sunt exploatate pe deplin de autoritățile publice și profesioniștii din domeniu
Ideea proiectului privind recuperarea activelor din corupție a apărut ca urmare a conștientizării faptului că este imposibilă combaterea acestui fenomen fără rezolvarea componentei de bază – acumularea ilegală a averilor, explică coordonatorul proiectului privind Recuperarea activelor din corupție în Moldova, Vadim Enicov.
„Studiile din domeniu ne sugerează condițiile reducerii infracționalității: inevitabilitatea pedepsei și privarea de modul însușit de viață. Ambele presupun un șir de măsuri coerente și hotărâte. Dintre acestea, recuperarea activelor criminale are un efect transformator aparte”, subliniază Enicov.
Mai mult, conform președintei CAPC, Galina Bostan, cadrul normativ al Republicii Moldova oferă „instrumente juridice satisfăcătoare”, menite să repare prejudiciile cauzate de infracțiunile de corupție și să recupereze activele provenite din corupție. Cu toate acestea, instrumentele legale nu sunt exploatate pe deplin de autoritățile publice și profesioniștii din domeniu – judecători, procurori sau avocați, susține președinta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției.
„Prevenirea corupției și contribuirea la lichidarea consecințelor acesteia asupra societății, a mediului economic și politic este o parte importantă a misiunii Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției”, punctează Galina Bostan.
Studiu: contradicțiile dintre comunicatele de presă oficiale privind indisponibilizarea bunurilor infracționale și trecerea în proprietatea statului a bunurilor infracționale
În cadrul proiectului desfășurat de CAPC, a fost realizat un studiu pentru a identifica lacunele și a formula recomandări de ameliorare în domeniu. Realizarea studiilor a permis cartografierea domeniului și identificarea lacunelor normative și, mai ales, procesuale de aplicare a legii, menționează coordonatorul proiectului.
„Credem că studiul va servi profesioniștilor care activează în domeniu pentru îmbunătățirea rezultatelor”, mai spune Vadim Enicov.
Potrivit Sabinei Cerbu, una dintre autoarele studiului privind reglementarea și procesul recuperării activelor din corupție în Moldova, în urma analizei cadrului normativ național și internațional, la nivel de reglementări, ca și în alte cazuri, Republica Moldova „nu are mari restanțe”.
„Cadrul normativ național completează standardele minime internaționale. Aplicabilitatea acestora la nivel practic nu ține neapărat de felul în care au fost formulate sau de careva carențe substanțiale, dar mai degrabă de lipsa unei abordări strategice de dezvoltare a elementelor ecosistemului de recuperare a activelor, cooperarea deficitară între instituțiile responsabile și, nu în ultimul rând, de insuficiența profesioniștilor calificați în domeniul investigațiilor financiare. Totodată, unele recomandări de ordin normativ sunt necesare pentru a asigura mai mulți indicatori de impact”, afirmă Sabina Cerbu.
Pe de altă parte, altă autoare a studiului, Carolina Catan, susține că analiza procedurilor de identificare și de indisponibilizare a bunurilor infracționale scot în evidență neajunsurile în activitatea organelor de drept public.
„O atenție aparte am atras procesului de indisponibilizare a bunurilor aflate peste hotarele țării și am venit cu soluții în vederea înlăturării lacunelor identificate în procesul de analiză și indisponibilizare a lor”, notează autoarea.
Procedurile judiciare sunt continuitatea logică a primelor etape, subliniază alt autor al studiului, Adrian Paladi. Astfel, cercetarea a identificat motivele contradicțiilor dintre comunicatele de presă oficiale privind indisponibilizarea bunurilor infracționale și lipsa de finalitate, adică trecerea în proprietatea statului a bunurilor infracționale. „O atenție deosebită am acordat lipsei de conlucrare dintre organele de stat”, adaugă Adrian Paladi.
„Cu privire la executarea hotărârilor și recuperarea activelor am analizat impedimentele pentru executarea hotărârilor judecătorești. O atenție aparte am atras influenței erorilor comise la etapele anterioare asupra executării hotărârilor judecătorești”, accentuează autorul studiului.
Seminare: rolul băncilor comerciale și al autorităților de reglementare și supraveghere în combaterea spălării banilor
În acest sens, coordonatorul proiectului este de părerea că recuperarea bunurilor infracționale rămâne un subiect relevant pentru cetățenii R. Moldova, iar lipsa deciziilor în cauzele penale privind „furtul miliardului”, „nu permit societății închiderea acestui capitol rușinos pentru sistemul de drept”.
„Recuperarea bunurilor infracționale este în atenția societății din Moldova. Interesul nu scade. În mare parte așteptările sunt alimentate de sentimentul profund de nedreptate, generat de complexul de infracțiuni obraznice cu caracter de corupție numite generic Furtul Miliardului. Lipsa unor finalități în cauzele penale, dar și mai mult nerecuperarea mijloacelor financiare sustrase în urma fraudei bancare nu permit societății închiderea acestui capitol rușinos pentru sistemul de drept din Moldova.
Evident că nu doar miliardul nerecuperat generează indignarea justificată a oamenilor. Corupția continuă să fie un fenomen răspândit, impunitatea infractorilor de calibru mare este evidentă, iar profitabilitatea îmbogățirii ilicite provoacă nedumerire și supărare. Până autoritățile statului nu vor livra rezultate materiale în domeniul recuperării bunurilor infracționale, cererea societății nu se va diminua. Rolul de bază în acest proces îi revine Centrului Național Anticorupție, Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, altor organe de aplicare a legilor”, argumentează Vadim Enicov.
De asemenea, combaterea spălării banilor influențează eficiența procesului de recuperare a bunurilor infracționale. Din acest motiv, CAPC a organizat mai multe seminare comune pentru angajații sistemului bancar și organelor de aplicare a legilor.
„În acest proces un rol definitoriu îl au băncile comerciale și autoritățile de reglementare și supraveghere. Ambele domenii – recuperarea bunurilor infracționale și combaterea spălării banilor au reglementări comune și dependențe reciproce. Succesul ordinii legale într-un domeniu nu este posibil fără susținerea altuia. Iar ambele sunt necesare pentru succesul combaterii corupției.
Vizualizarea contextului larg al combaterii spălării banilor și recuperării activelor infracționale oferă înțelegerea rolului fiecărui participant în aceste procese complexe și importante”, declară coordonatorul proiectului implementat de CAPC.
Una dintre participante la seminare, Alexandrina Botezatu, care este angajată la o bancă, consideră utilă informația privind formele noi de transfer al activelor, inclusiv virtuale, prin cunoașterea mai profundă a tehnologiilor digitale și noilor tendințe, în vederea ascunderii surselor de venit obținute prin infracțiune.
„Așa cum componenta de recuperare a bunurilor infracționale este strâns legată de combaterea spălării banilor, și în sine cuprinde mai multe procese complexe ce necesită a fi studiate, consider necesară și absolut utilă pentru mine participarea la acest seminar. Cu toții suntem interesați în diminuarea fenomenului corupției și asigurarea unui viitor mai buni pentru noi și pentru viitoarea generație”, crede Alexandrina Botezatu.
Și Natalia Simașco, angajată a unei bănci comerciale, susține că tematica seminarelor este importantă pentru lucrătorii instituțiilor financiar-bancare, iar prevenirea și combaterea spălării banilor este un domeniu important pentru buna funcționare a băncii.
„Eficiența și satisfacerea nevoilor clienților noștri este posibilă doar cu respectarea rigorilor privind legalitatea tranzacțiilor. Transparența operațiunilor, identificarea beneficiarilor reali, toate cu respectarea secretelor bancare și comerciale, sunt scopurile unei activități bancare bine dezvoltate. De aceea am fost interesată de seminarele organizate de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției în parteneriat cu Instituția Integral și Liga Bancherilor”, afirmă Natalia Simașco.
Eficientizarea procesului de recuperare a bunurilor infracționale, este o sarcină care ține de marea majoritate din noi, crede și șeful Secției cooperare internațională din cadrul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), Radu Botezatu.
„ARBI, în calitate de promotor al procesului, lucrează activ atât la fortificarea mecanismelor și procedurilor operaționale de recuperare, cât și la împărtășirea cunoștințele cu colegii din alte autorități și instituții, creând și dezvoltând o experiență și imagine pozitivă.
Nu mai puțin important este comunicarea cu alte autorități și instituții responsabile pentru implementarea normelor legale. Am considerat interesantă și utilă abordarea seminarelor la subiectul recuperării și combaterii spălării banilor, în special pentru lucrătorii din sistemul bancar, deoarece rolul băncilor în procesul de combatere a spălării banilor și recuperare a activelor este unul unanim recunoscut. În așa mod, înțelegerea specificului activității lor dar și explicarea subtilităților procesului de recuperare, cred eu, va contribui la atingerea scopului nostru comun – diminuarea fenomenului criminalității”, apreciază Radu Botezatu.
La semnare au participat și reprezentanți ai Autorității Naționale de Integritate (ANI), care continuă dezvoltarea cunoștințelor proprii dar și schimbul de experiență cu alte structuri privitor la mișcarea activelor, identificarea beneficiarilor finali sau metodele digitale de acumulare a activelor.
„Participarea în seria de seminare la care am avut ocazia să comunicăm cu colegii din alte instituții de aplicare a legilor, precum și cu colegii din sistemul bancar ne-a părut deosebit de utilă. Urmarea temelor de combatere a spălării banilor și de recuperare a bunurilor infracționale într-o serie de seminare ne-a oferit un tablou mai complex asupra proceselor de identificare și verificare a averilor”, a remarcat inspectoarea de integritate, Alina Munteanu.
La seminarele de cinci zile, cu câte două lecții în fiecare zi, au participat 45 persoane, inclusiv 18 angajați din bănci comerciale; opt din autoritățile de reglementare și supraveghere a sectorului financiar; 14 angajați din organele de aplicare a legilor, inclusiv Procuratură, Centrul Național Anticorupție, Autoritatea Națională de Integritate și altele. Cinci formatori au prezentat teme actuale de interes pentru beneficiarii seminarelor, printre care măsurile de precauție simple și sporite, identificarea bunurilor, raportarea tranzacțiilor suspecte, cooperarea interinstituțională și schimbul de informații și altele.
Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), în parteneriat cu Instituția Privată pentru Integritate Financiară (Integral) și Liga Bancherilor din Moldova (LBM), implementează proiectul privind Recuperarea activelor din corupție în Moldova. Proiectul este susținut de Inițiativa Regională Anticorupție (RAI) și Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Crime (UNODC), finanțate de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC).